Orașul Iași devine scena unui festival de muzică clasică. Artiștii vor susține concerte în biblioteci, biserici și muzee

×
Codul embed a fost copiat

Peste 100 de artiști transformă săptămâna aceasta Iaşiul în scena unui festival de muzică clasică.  

Vor cânta înclusiv pe scene atipice - în biblioteci, biserici sau muzee, iar atmosfera este completată de un spectacol de lumini.

Au fermecat publicul la Casa de Cultură a Studenţilor

Sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor din Iași s-a umplut, luni seară, de iubitori ai muzicii clasice. Pe scena luminată doar de proiecții animate au urcat artiști români și străini, răsplătiți cu ropote de aplauze.

Spectator: Mi-a plăcut foarte mult cum au cântat băieții”.

Spectator:Am stat tot concertul cu ochii în lacrimi și cu pielea de găină. A fost emoționant, mi-a plăcut foarte mult".

Citește și
Dixit
Trocadero Blues Nights. Concert de ”Dixieland jazz” în București: ”În Micul Paris se cânta şi se dansa în acest stil”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Spectator:Suntem mămici amândouă. Ea are un bebeluș şi ne vedem rar ca prietene şi am zis „Hai!””.

Spectator: „E de repetat experiența. A fost extraordinar”.

Pentru unii a fost prima experienţă de acest fel.

Spectator: Au fost chiar impresionate. Am avut emoții puțin. Mă gândeam că poate nu o să le placă foarte mult, dar au fost impresionate”.

Spectator:Un întreg curcubeu de emoții, începând cu tristețe, a ajuns și la iubire. Am încercat să găsesc persoane, dar n-am găsit și am zis că ok, e momentul să mă duc singură".

În total, festivalul include opt concerte, unele susținute la teatru, la catedrală, ori la bibliotecă.

Patricia Roxana Butucel, director festival: „Vom avea vernisaje, dezbateri, masterclass-uri pentru studenți, tururi ghidate. Dorim să aducem muzica clasică mai aproape de publicul tânăr. Simțim căldura oamenilor în săli şi pe scenă".

Evenimentul, ajuns la cea de-a IV-a ediție, se încheie în 4 martie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Legendara formație Guns N’ Roses susține un concert la București pe 16 iulie 2023, în formula clasică: Axl, Slash și Duff
Legendara formație Guns N’ Roses susține un concert la București pe 16 iulie 2023, în formula clasică: Axl, Slash și Duff

Formația GUNS N’ ROSES va concerta la București pe 16 iulie 2023, pentru prima oară în formula clasică, consacrată.  

Trocadero Blues Nights. Concert de ”Dixieland jazz” în București: ”În Micul Paris se cânta şi se dansa în acest stil”
Trocadero Blues Nights. Concert de ”Dixieland jazz” în București: ”În Micul Paris se cânta şi se dansa în acest stil”

DIXIT, proiectul de Dixieland al muzicianului Cristian Teodorescu, va putea fi văzut LIVE în 9 martie 2023, într-un concert care va avea loc în București, la The Pub Universităţii.

 

Chrissy Teigen a născut cel de-al treilea copil. Cântăreţul John Legend este cel care a dat vestea la un concert privat
Chrissy Teigen a născut cel de-al treilea copil. Cântăreţul John Legend este cel care a dat vestea la un concert privat

Cântăreţul John Legend a anunţat, vineri seară, că soţia sa, Chrissy Teigen, model, vedetă TV şi antreprenoare, a născut al treilea copil al cuplului.

 

Primul concert din an al Filarmonicii Moldova a avut loc într-un mall din Iași. Clienții au fost fascinați de muzică
Primul concert din an al Filarmonicii Moldova a avut loc într-un mall din Iași. Clienții au fost fascinați de muzică

Mii de oameni s-au bucurat sâmbătă seară de primul concert din an al Filarmonicii Moldova, susţinut într-un centru comercial din Iaşi.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă