Macron: Presiunea este de partea Marii Britanii

emmanuel macron, franta, discurs, proteste, vestele galbene, reactii, actul V
Pro TV

"Presiunea este de partea" Marii Britanii după respingerea acordului privind Brexit-ul de către Parlamentul de la Londra, a declarat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron în cadrul unei dezbateri cu primari în departamentul Eure, potrivit AFP.

 

"Presiunea este mai degrabă de partea lor", a reacţionat şeful statului francez, care a aflat de rezultatul votului din Parlamentului britanic chiar în timpul dezbaterii.

El a precizat că Marea Britanie are acum trei opţiuni.

Prima opţiune este cea a unui Brexit fără acord, a spus el. "Acest lucru sperie pe toată lumea. Primii perdanţi ar fi britanicii. Într-un astfel de context, ei vor trebui, fără să existe o perioadă de tranziţie, să renegocieze relaţia viitoare", a explicat Macron.

Citește și
jean claude juncker
Juncker, după votul negativ pentru acordul Brexit: Am luat act cu regret de rezultat
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

"A doua opţiune, ei spun: vom încerca - în opinia mea asta este ceea ce vor face, îi cunosc - să îmbunătăţim ceea ce putem obţine de la europeni şi vom reveni pentru vot", a mai spus el.

"Eu nu cred în asta foarte mult, deoarece am mers până la capăt cu ceea ce am putut face în acord, şi nu vom renunţa să apărăm interesele europenilor pentru a încerca să reglăm o problemă politică internă britanică", a continuat Macron.

"Există o a treia opţiune, în care ei ne vor spune - în opinia mea ei vor începe cu a doua şi vor ajunge la a treia, putem paria, îmi asum riscul - că îşi vor lua mai mult timp, aşa că vor cere o amânare şi mai mare pentru a renegocia ceva", a mai afirmat el, adăugând că este posibil ca britanicii să aştepte să treacă alegerile europene din mai pentru a încerca să găsească altceva.

Macron a mai spus că referendumul din Marea Britanie privind Brexit-ul a fost "manipulat" şi că "oamenii au fost minţiţi".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Prim-ministrul scoţian: Theresa May ar trebui să organizeze un nou referendum
Prim-ministrul scoţian: Theresa May ar trebui să organizeze un nou referendum

Premierul britanic Theresa May ar trebui să suspende procesul privind Brexit-ul şi să organizeze un nou referendum, a declarat prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon, după ce Parlamentul de la Londra a respins acordul privind ieşirea din UE.

Juncker, după votul negativ pentru acordul Brexit: Am luat act cu regret de rezultat
Juncker, după votul negativ pentru acordul Brexit: Am luat act cu regret de rezultat

Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a făcut o primă declarație după respingerea acordului privind Brexit, marți seară. Președintele CE spune că nu va fi negociat un alt acord cu Marea Britanie.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.