(P) Stresul, depresia și anxietatea pot fi tratate cu ulei CBD! Ce spun studiile

(P) Stresul, depresia și anxietatea pot fi tratate cu ulei CBD! Ce spun studiile
StirilePROTV

Stresul, depresia și anxietatea sunt afecțiuni comune care afectează o mare parte din populație.

 

Acestea sunt cu atât mai întâlnite în această perioada, fiind aplificate de pandemie și de restricțiile impuse de autorități, dar și de temerile oamenilor în ceea ce privește îmbolnăvirea.

Aceste probleme sunt mai frecvente decât ai crede. Ele pot fi combătute cu ajutorul unor specialiști, dar și al unui stil de viață sănătos ce cuprinde o alimentație echilibrată și somn odihnitor.

În ajutorul acestora vine însă și uleiul CBD care în ultimii ani și-a dovedit eficientă în tratarea stresului, depresiei și anxietății. Iată ce efect are acest ulei în tratarea acestor afecțiuni, potrivit studiilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Uleiul CBD în tratarea stresului

 

Cu problema stresului ne confruntăm toți la un momentdat în viață. Este o parte normală a vieții noastre, însă devine o probleme în momentul în care se transformă în stres cronic.

Stresul cronic își pune amprenta asupra vieții noastre de zi cu zi și, în timp, afectează și bună funcționare a organelor. În plus, persoanele care nu pot gestiona stresul sunt mai predispuse îmbolnăvirilor și infecțiilor.

Din fericire, studiile efectuate în ultimii ani arată că administrarea de ulei de canabis CBD pentru ameliorarea și chiar combaterea stresului este foarte eficientă.

Potrivit unui studiu efectuat în anul 2013 în cadrul Universității din Haifa (Israel), tratamentul cu canabinoizi poate reduce stresul și preveni instalarea depresiei în cazul persoanelor care au suferit o experiență traumatică.

În plus, uleiul de cânepă ajută la calmarea corpului. În plus, având rol antiinflamator, uleiul CBD poate preveni apariția bolilor autoimune cauzate de stres. În plus, poate inhibă anumite substanțe chimice din organism, responsabile cu durerea (cum se întâmplă în cazul durerilor de cap cauzate de stres).

 

Uleiul CBD în tratarea depresiei

 

Depresia este o stare de triste constanța, profundă, care poate afecta gândurile, emoțiile și comportamentul unei persoane. De cele mai multe ori, persoanele care suferă de depresie își pierd interesul pentru lucrurile care înainte erau plăcute, își pierd speranța, se simt neajutorate, sunte mereu îngrijorate pentru orice lucru, oricât de mărunt și au adesea sentimente de vinovăție.

Din păcate, în prezent, depresia este tot mai întâlnită la persoane de toate vârstele, inclusiv la copii. Studiile au arătat însă că pe lângă ajutorul de specialitate oferit în cazul acestor persoane, uleiul CBD are efecte benefice în tratarea depresiei.

Există însă și vești bune! Uleiul CBD este tot mai popular în domeniul medical și poate ajută la tratarea depresiei.

Tratamentul complementar ulei CBD este adesea recomandată în cazul persoanelor care suferă de depsreie, în special în străînătate, unde beneficiile acestuia sunt mult mai cunoscute.

Atenție însă, uleiul CBD nu se folosește că tratament singular ci în completarea ședințelor de terapie și, dacă este necesat, în completarea tratamentului medicamentos prescris de medic.

 

Uleiul CBD în tratarea anxietății

 

Anxietatea se manifestă prin stări de panică și neliniște, tulburări de somn, respirație întretăiată, uscarea cavitații bucale, stări de amețeală și vertij, palpitații, transpirație abundență, imposibilitatea de a fi calm.

Anxietatea poate fi tratată cu ajutorul psihoterapiei. Cercetătorii susțîn însă că uleiul CBD joacă un rol important în tratarea anxietății.

Studiile au arătat că administrarea unei doze controlate de ulei CBD este de ajutor inclusiv persoanelor cu anxietate socială. În cadrul unui studiu realizat pe un grup de 24 de persoane cu această tulburare, cei care au primit 600 mg de CBD au arătat un disconfort redus atunci când au vorbit în public față de persoanele din grupul placebo.

Alte studii au arătat că uleiul CBD vape este util și în cazul persoanelor care suferă de alte forme de stres post-traumatic (cum sunt veteranii de război sau persoanele care au trecut prin accidente majore).

 

Uleiul CBD de la Formulă Swiss este sigur și legal

 

Produsele Formulă Swiss sunt suplimente premium, obținute din cânepă organică, cultivată în aer liber sau sere, în Elveția, după principii organice, fără pesticide, ierbicide sau îngrășământ chimic.

Pentru o concentrație ideală de canabinoizi, terpene, flavonoide, nutrienți și antioxidanți, uleiul CBD se obține prin diluare cu ulei de măsline organic, din semințe de cânepă sau ulei MCT. Procesul tehnologic prin care se obține ulei CBD este unul avansat, care asigura un produs pur, de înalta calitate elvețiană.

Canabisul este o plantă controversată datorită efectelor psihoactive ale unora dintre compușii ce pot fi extrași din ea, însă CBD nu se află pe lista "neagră" și are multiple beneficii pentru organismul uman.

Recent, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că un stat membru UE nu poate interzice comercializarea de cannabidiol produs legal într-un alt stat membru și extras integral din plantă de cânepă, inclusiv din frunze și flori; decizia se bazează pe faptul că legile europene, în special de cele privind liberă circulație a mărfurilor între state membre, inclusiv Norvegia și Elveția, prevalează asupra legislației naționale.

Canabidiolul (CBD) este unul dintre cei mai populari compuși care se extrag din plantă de canabis în scop medicinal, datorită proprietăților sale terapeutice și, mai ales, pentru că este non-psihoactiv. Dincolo de faptul că este util în combaterea multor afecțiuni și tulburări, CBD ulei este un adjuvant minunat în curele de slăbire.

Acest compus canabinoid crește rată metabolică și ajută, astfel, la digerarea grăsimilor în exces fără efort. Totodată, accelerează procesul de ardere a grăsimilor și îmbunătățește toleranță la glucoză; concentrația scăzută de carbohidrați face din ulei CBD administrat pe cale orală un supliment sigur și pentru diabetici sau pentru cei care for să evite glucidele.

Ulei CBD se administrează gradual, începând cu doze mici și cu concentrație scăzută, care pot crește odată ce organismul se obișnuiește cu el; un alt efect va fi eliminarea mai rapidă a toxinelor din organism.

Formulă Swiss oferă peste 250 de produse CBD legale, cu concentrație de THC mai mică de 0,2% la ulei CBD cu spectru complet și 0% la uleiurile cu spectru larg.

Formulă Swiss este o companie de familie înființată în 2013, care și-a câștigat locul în piață, având mii de clienți în peste 40 de țări, datorită produselor cu eficientă foarte ridicată pentru sănătate și nutriție, înregistrate la PharmaCode, ce pot fi prescrise inclusiv în farmacii și de către medici.

Livrarea produselor comandate din România se face rapid, prin UPS, iar la comenzile cu valoare peste 150 de euro, această este gratuită.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.