Vremea azi, 26 aprilie. Temperaturile se apropie de normalul perioadei. Zonele în care va ploua

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de vineri, 26 aprilie, ne aduce vreme mai bună și temperaturi apropiate de normal. Mai apar ceva înnorări și ploi la deal, la munte, poate și în ținuturile sudice. Vântul devine mai insistent pe crestele montane și în est.

Maximele pleacă de la 13...14 grade în depresiuni și ajung la 20...21 de grade în sudul României.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se îndreaptă vremea. Se arata soarele, însă dimineața mai pot să apară câțiva nori de ploaie. Vântul se menține activ, iar temperaturile scad ușor față de ziua trecută. Vor fi în jur de 19...20 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei se mai răcorește puțin. Joi au fost 24 de grade. Vineri, maximele se opresc la 19...20 de grade - valori normale pentru această perioadă. Domină atmosfera însorită, iar vântul are unele intensificări și aici.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim soare, vreme bună, dar și câteva reprize de ploaie în zonele mai înalte. Temperaturile, comparabile cu cele de joi, ajung la 16...17 grade. Vântul agită atmosfera și în această regiune.

Citește și
vreme
Vremea azi, 24 aprilie. Se încălzește în cea mai mare parte a țării. Maximele ajung la 24-25 de grade în unele regiuni
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

În nordul Transilvaniei și în Maramureș este cam frig la începutul zilei, dar vremea devine plăcută după prânz. Se încălzește față de joi: se ating 17...18 grade. La noapte se vor înregistră în jur de 4 grade.

Și în ținuturile vestice avem o dimineața cam rece, dar soarele încălzește rapid și maximele ajung pe la 18 grade. Vântul nu pune probleme, dar în Dealurile Vestice se mai aduna norii și este posibil să plouă.

În Transilvania găsim vreme mai bună, soare cu nori și temperaturi în creștere față de ziua trecută. Mai vin câteva ploi, în special în zonele de munte, iar pe creste se mențin condițiile de lapoviță și ninsoare. În vestul provinciei se ating 16...17 grade.

În Oltenia se împrăștie norii. Se încălzește simțitor și temperaturile urca până 20...21 de grade. Doar în zonele de deal s-ar putea să apară o ploaie trecătoare, dar în cea mai mare parte a provinciei găsim soare și timp frumos.

În ținuturile sudice se face mai cald decât joi. Pe aici găsim vreme schimbătoare. O să mai plouă puțin, în special în Dealurile Munteniei, iar în Lunca Dunării se vor înregistră 20...21 de grade.

Cum va fi vremea în București

În București urmează o zi destul de bună. Avem soare, înnorări trecătoare și poate câțiva stropi de ploaie. Se mai încălzește puțin. Vor fi 20 de grade pe la amiază. Cerul se degajează pe timpul nopții și minima ajunge pe la 9 grade.

Cresc temperaturile în zonele de munte

Temperaturile cresc și în zonele de munte. O să plouă din când în când. La altitudini de peste peste 1.800 de metri, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vedem și soarele pe parcursul zilei, iar vântul devine activ pe crestele montane.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vremea azi, 25 aprilie. Zonele din România vizate de ploi și vânt puternic. Se răcește aproape peste tot
Vremea azi, 25 aprilie. Zonele din România vizate de ploi și vânt puternic. Se răcește aproape peste tot

O să plouă în ținuturile sudice, în centru și pe partea estică. Se întețește și vântul. În rest vedem puțin soarele printre nori.  

Vremea azi, 24 aprilie. Se încălzește în cea mai mare parte a țării. Maximele ajung la 24-25 de grade în unele regiuni
Vremea azi, 24 aprilie. Se încălzește în cea mai mare parte a țării. Maximele ajung la 24-25 de grade în unele regiuni

Miercuri se încălzește în cea mai mare parte a țării și temperaturile urcă până la 24-25 de în sud-est.  

Vremea astăzi, 23 aprilie 2024. Temperaturile se mențin scăzute pentru această perioadă. Zonele unde va ploua
Vremea astăzi, 23 aprilie 2024. Temperaturile se mențin scăzute pentru această perioadă. Zonele unde va ploua

Marți o să plouă, mai întâi, în ținuturile sudice, apoi și în celelalte zone. Vântul devine mai insistent, iar maximele pleacă de la 10-12 grade în Dealurile Sudice, până la 21 de grade în vestul și în nord-vestul țării.  

Cum va fi vremea în perioada 22 aprilie - 5 mai. Sunt așteptate diferențe semnificative de temperatură şi ploi
Cum va fi vremea în perioada 22 aprilie - 5 mai. Sunt așteptate diferențe semnificative de temperatură şi ploi

Regimul termic prognozat de meteorologi pentru următoarele două săptămâni (22 aprilie - 5 mai) va fi unul cu alternanţe semnificative de temperatură, atât pe timpul zilelor, cât şi pe durata nopţilor.

Vremea azi, 22 aprilie. Se face mai frig, iar ploile cuprind cea mai mare parte a țării. Care vor fi maximele termice
Vremea azi, 22 aprilie. Se face mai frig, iar ploile cuprind cea mai mare parte a țării. Care vor fi maximele termice

Luni, 22 aprilie, se face mai frig, iar ploile cuprind cea mai mare parte a țării. La munte ninge sau cade lapoviță, iar vântul are intensificări în sud și în sud-est.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.