Vremea azi, 24 martie. Ninsori în centrul, estul şi sudul ţării și vânt puternic în est

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri, avem vreme mult mai rece decât ar fi normal. O să ningă în centrul, estul şi sudul ţării, iar vântul va sufla cu putere în zonele estice, dar şi la munte, pe unde o să fie viscol.

Maximele pleacă de la minus 1 grad în depresiuni şi ajung pe la 9 grade în vest.

Vremea în fiecare regiune

 

 

În Dobrogea şi Bărăgan, găsim atmosfera schimbătoare, vânt intens, lapoviţă şi ninsoare, mai ales în a doua parte a zilei. Temperaturile se menţin la valori foarte scăzute pentru această perioadă şi se opresc pe la 5...6 grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se răceşte faţă de ieri şi după prânz vor fi cel mult 4...5 grade. Se adună norii, mai vin ceva ninsori, iar vântul are intensificări susţinute.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, va fi destul de înnorat. O să ningă din când în cand şi vântul va sufla cu putere. Aşadar, avem vreme de iarnă şi temperaturi foarte scăzute, în jur de 2...3 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim vreme mai bună, soare, înnorări trecătoare şi un pic de vânt. Va fi însă frig pentru acest moment al anului. Pe la amiază se vor înregistra 4...5 grade, iar la noapte vor fi minus 5 grade şi o să apară bruma.

În ţinuturile vestice, ne aşteaptă o zi destul de însorită, cu temperaturi mai ridicate decât în celelalte zone. Pe aici se ating 8...9 grade, dar şi acestea sunt valori mai scăzute decât ar fi normal. La noapte vor fi condiţii de brumă şi aici.

În Transilvania o să ningă, mai ales în zonele de munte, iar pe creste, vântul va sufla tare şi va viscoli ninsoarea. Temperaturile lasa mult de dorit. Maximele se opresc pe la 5 grade, iar la noapte, în depresiuni se ating minus 10 grade.

Vreme rece avem şi în zona Olteniei. Apare trecător soarele, dar mai vin şi ceva precipitaţii slabe, îndeosebi ninsori. Maximele nu reuşesc să treacă de 7...8 grade.

În sudul ţării este vreme bună acum, dimineaţa, însă mai târziu se înnorează şi o să fie un pic de lapoviţă sau ninsoare. Temperaturile, puţin mai scăzute decât ieri, se opresc pe la 5...6 grade.

Vremea în București

 

 

 

Vremea rămâne rece şi în zona Capitalei. O să avem atmosfera schimbătoare, vânt activ şi ninsoare slabă sau lapoviţă, spre seară şi după lăsarea nopţii. Maxima ajunge la 6 grade, iar la noapte, temperatura coboară până la minus 4 grade în cartierele de la marginea oraşului.

Vremea la munte

 

 

 

La munte se face mai frig decât ieri. O să ningă în Carpaţii Meridionali şi în Orientali, dar în celelalte masive se arată soarele. În zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 90 Km/h şi asta înseamnă viscol şi vizibilitate redusă.

Vremea în următoarele zile

 

 

Miercuri avem vreme mult mai rece decât ar fi normal. O să ningă în centrul, estul şi sudul ţării, iar vântul va sufla cu putere în zonele estice, dar şi la munte, pe unde o să fie viscol.

Şi joi o să fie frig pentru acest moment al anului. În sud, în est şi în zonele centrale va domina atmosfera închisă. O să ningă puţin sau o să cadă lapoviţă. Vântul va sufla mai tare în Carpaţii Meridionali şi în cei de Curbură, dar va avea intensificări şi în estul şi sud-estul ţării.

Vineri, temperaturile încep să crească, însă vremea rămâne rece pentru această perioadă, mai ales la inceputu zilei. În sud-est o să plouă slab sau o să fie lapoviţă. În rest găsim soare şi câţiva stropi de ploaie dimineaţa. În noaptea următoare o să fie bruma în nord, în centru şi în dealurile sudice.

Sâmbătă, se mai încălzeşte puţin şi ajungem la normal cu temperaturile. Ziua va fi destul de însorită, dar pe seară şi după lăsarea nopţii o să plouă în jumătatea nord-vestică a ţării.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Nu scăpăm de iarna întârziată: Frig și temperaturi negative în toată țara. Zonele în care vor fi ninsori
Nu scăpăm de iarna întârziată: Frig și temperaturi negative în toată țara. Zonele în care vor fi ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de precipitaţii, intensificări ale vântului şi vreme rece, valabilă până marţi dimineaţa la nivelul întregii ţări.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă