Vremea azi, 21 octombrie. Cer senin în prima parte a zilei şi câţiva nori mai târziu în vest şi în nord-vest

×
Codul embed a fost copiat

Vineri avem vreme frumoasă cer senin în prima parte a zilei şi câţiva nori mai târziu în vest şi în nord-vest.

Vântul se intensifică în sudul Banatului şi în zonele înalte de munte, iar maximele pleacă de la 11...12 grade în Bucovina şi ajung la 19...20 de grade în Banat.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici
atmosfera se menţine însorită toată ziua. Se domoleşte şi vântul, iar în Bărăgan se ating 15...16 grade după prânz. Pe litoral se mai răceşte puţin şi vor fi cel mult 13 grade.

La fel o să fie şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Nu prea zărim norii şi o să avem vreme frumoasă, dar un pic mai rece decât ieri. Maximele se opresc pe la 14 grade, vântul adie plăcut, iar la noapte apar ceva înnorări în această zonă.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina este cam frig la începutul zilei. Atmosfera se dezmorţeşte mai târziu, iar temperaturile, uşor mai ridicate decât ieri, ajung la 12...13 grade. La noapte se adună norii, iar spre dimineaţă şi o să picure trecător.

Citește și
Vremea
Vremea azi, 19 octombrie. Se răceşte în jumătatea nordică pe unde se înnorează şi s-ar putea să plouă puţin
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o dimineaţă rece, dar temperaturile ajung la valori mai agreabile după prânz, când se ating 15...16 grade. Norii se înmulţesc pe seară şi după lăsarea norii, iar în Maramureş pot să aducă 2...3 stropi.

În vestul ţării se face mai cald decât joi şi temperaturile urcă până la 19...20 de grade.
Vântul devine mai insistent în sudul Banatului. Pe seară şi la noapte se înnorează, dar nu o să plouă.

În Transilvania avem o dimineaţă foarte rece în depresiuni. Atmosfera devine plăcută în miezul zilei. Norii apar destul de rar şi temperaturile cresc faţă de joi. Ajung la 16, poate 17 grade în vestul provinciei. Doar vântul bate mai tare la munte, la altitudini mari.

În schimb, în Oltenia se mai răceşte puţin. Joi au fost 21 de grade în Calafat, vineri maximele se opresc pe la 15...16 grade. Cerul se păstrează curat toată ziua şi nici vântul nu prea se simte.

În ţinuturile sudice avem tot vreme frumoasă, cer senin şi până la 17...18 grade în Lunca Dunării. Peste noapte apar câţiva nori şi aici, dar nu sunt semne de ploaie.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, după o dimineaţă cam rece, amiază ne-aduce soare, vânt domol şi 16 grade în termometre- o valoare normală pentru acest moment al anului. La noapte se înnorează treptat şi se ating 6 grade în centru şi vreo 3 grade la marginea oraşului.

Vremea la Munte

 

La munte este frig la începutul zilei, dar vremea se încălzeşte mai târziu. O să avem soare, temperaturi mai ridicate decât joi şi un vânt mai intens în Munţii Banatului şi în zonă înaltă din celelalte masive. La noapte este posibil să plouă în Carpaţii Orientali.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vremea azi, 20 octombrie. Vântul se înteţeşte în est şi în sud-est, iar maximele ajung până la 20 de grade în Oltenia
Vremea azi, 20 octombrie. Vântul se înteţeşte în est şi în sud-est, iar maximele ajung până la 20 de grade în Oltenia

Joi vor fi unele înnorări în prima parte a zilei în centrul în estul şi în sud-estul ţării pe unde sunt şi ceva condiţii de ploaie.

Vremea azi, 19 octombrie. Se răceşte în jumătatea nordică pe unde se înnorează şi s-ar putea să plouă puţin
Vremea azi, 19 octombrie. Se răceşte în jumătatea nordică pe unde se înnorează şi s-ar putea să plouă puţin

Miercuri se răceşte în jumătatea nordică pe unde se înnorează şi s-ar putea să plouă puţin. În schimb în jumătatea de sud a ţării avem tot vreme frumoasă şi caldă.

Unic în lume: un pește de pe vremea dinozaurilor trăiește și acum într-un râu din Făgăraș. Câte exemplare au fost găsite
Unic în lume: un pește de pe vremea dinozaurilor trăiește și acum într-un râu din Făgăraș. Câte exemplare au fost găsite

O descoperire neașteptată făcută de un grup de cercetători aduce România în atenția biologilor. Cel mai rar și vechi pește al Europei, care trăiește pe Valea Vâslanului, în munții Făgăraș, a fost găsit în zeci de exemplare.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.