Vreme frumoasă în toată țara, dar vine din nou canicula. Vom avea aproape 40 de grade la umbră

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi, vremea călduroasă cuprinde majoritatea zonelor, iar în vest și în sud-vest apare canicula și crește disconfortul termic.

Doar în zonele de munte e posibil să vină o ploaie de scurtă durată, iar maximele pornesc de la 26...27 de grade pe litoral și ajung la 35...36 de grade în sud-vestul țrii.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim atmosferaă însorită, un vânt mai activ pe litoral și temperaturi acceptabile, de cel mult 30 de grade. Valori mai modeste, de 26...27 de grade, sunt anunțate la malul mării.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem vreme frumoasă, soare și câțiva nori inofensivi. Vântul suflă slab, iar maximele, un pic mai ridicate decât ieri, ajung la 29....30 de grade

Se mai încălzește puțin și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, dar încă avem valori suportabile, care nu trec de 30 de grade. Norii apar destul de rar și este puțin probabil să plouă.

Citește și
furtuna ploaie
O nouă zi cu vreme la extreme. Cod galben de caniculă, dar și vijelii și grindină
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim soare, atmosferă plăcută și câteva reprize de ploaie, în special în zonele înalte. Temperaturile cresc ușor față de ieri: pe la amiază se vor înregistr în jur de 30 de grade.

În ținuturile vestice se face și mai cald. Maximele se apropie de pragul caniculei și reapare disconfortul termic. O să avem cer mai mult senin, așa că despre ploi nici nu poate fi vorba.

În Transilvania, acum, dimineața este răcoare, mai ales în depresiuni, pe unde a apărut și ceața.

Soarele încălzește însă rapid atmosfera și maximele, în creștere față de ziua trecută, ajung la 30...31 de grade în vestul provinciei.

În Oltenia se face foarte cald și o să avem caniculă și până la 35, poate 36 de grade, la umbră.

Pe la amiază, aerul devine greu de respirat, iar în zonele mai înalte e posibil să cadă 2...3 stropi de ploaie.

În sudul țării, temperaturile se opresc pe la 31....32 de grade, însă de mâine canicula revine și aici. Nu prea zărim norii și nici vântul nu prea se simte.

Peste noapte, în nord-vest și în zona Carpaților Occidentali se adună norii și, pe spații mici, o să vină câteva reprize de ploaie, cu tunete și fulgere. În rest se anunță o noapte plăcută, cu cer mai mult senin în sud și în sud-est.

Spre dimineață, în depresiuni se formează puțin ceață, iar minimele se încadrează între 7 grade în estul Transilvaniei și 24 de grade în Dealurile de Vest.

 

Vremea în țară

 

Duminică atmosfera se menține călduroasă în majoritatea regiunilor, iar în ținuturile sudice vom avea o altă amiază caniculară. Tot pe partea sudică, în est și, pe spații mici în centru, căldura va fi sufocantă, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

În a doua parte a zilei, în nord, în est și la munte norii se înmulțesc și, local, apar averse însoțite de descărcări electrice, grindină și vijelii. Maximele ating 28 de grade pe litoral și 38 de grade în Oltenia și în sud-vestul Munteniei.

Luni se încălzește și mai tare, iar în vestul și sudul țării o să avem caniculă și o atmosferă înăbușitoare după prânz. O să plouă puțin în nord-vest și la munte; în rest, găsim cer mai mult senin.

Și marți o să fie foarte cald și o să avem o amiază caniculară în jumătatea sudică, pe unde se ating 38 de grade, la umbră. Atmosfera devine instabilă în vest, nord și centru. Pe aici apar averse torențiale, condiții de grindină și vijelii, iar noaptea ploile ajung și în sudul și în estul țării.

 

Vremea în București

 

Vreme frumoasă avem și în zona Capitalei, dar se face destul de cald după prânz. Cerul se păstrează curat; maxima ajunge la 32 de grade; iar la noapte temperatura coboară până la 15...16 grade.

Duminică se încălzește și mai tare, iar după prânz se instalează canicula și crește disconfortul termic. Se ating 35 de grade, la umbră, în condiții de cer senin și vânt domol.

Luni avem încă o zi însorită și o amiază caniculară. Temperatura mai urcă puțin și ajunge la 36, poate 37 de grade, la umbră și atmosfera devine înăbușitoare.

Căldură mare avem și marți, caniculă, în jur de 36 de grade și un stres termic foarte pronunțat.

Apar câțiva nori, dar nu sunt semne de ploaie, deocamdată, iar vântul devine ceva mai activ.

 

Vremea la munte

 

La munte ne-așteaptă o zi plăcută, cu soare, câțiva nori și temperaturi mai ridicate decât cele de ieri. Ploile apar cu totul izolat, iar vântul suflă mai tare pe creste.

Duminică continuă vremea frumoasă și se mai încălzește puțin. După-amiază se înnorează și e posibil să vină câteva ploi de scurtă durată.

Vreme bună avem și luni. Temperaturile continuă să crească, iar mai pe seară revin condițiile de ploaie. Până atunci avem cer senin și un vânt mai insistent în zonele de creastă.

Marți rămânem cu vremea caldă, dar se adună norii și după prânz vin și ploile. Acestea cuprind mai întâi masivele vestice și nordice, apoi se extind în toată zona montană. Vor fi averse torențiale, cu descărcări electrice, căderi de grindină și vijelii.

 

Vremea pe litoral

 

Și la mare se anunță un weekend foarte reușit, cu cer senin, briză activă și temperaturi agreabile.

Maximele din stațiuni ajung pe la 27...28 de grade, iar apa mării va avea în jur de 25 de grade.

Duminică se mai încălzește puțin și avem tot vreme frumoasă, cu cer senin și briză activă după-amiaz. 30 de grade vor fi în stațiuni, iar apa mării va avea în jur de 24 de grade.

Luni avem vreme caldă. Norii apar sporadic, vântul suflă domol, iar temperaturile câștiga cate un grad și se vor înregistra 31 de grade în aer și 25 de grade în apă.

Marți, atmosfera devine ușor instabilă. Pe parcursul zilei vor fi înnorări și, din când în când, apar câteva averse însoțite de descărcări electrice. Pe plajă vom avea până la 30 de grade, iar în apă vor fi tot 25 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
În Sicilia au fost 48,8 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Europa
În Sicilia au fost 48,8 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Europa

Țările din jurul Mării Mediterane se sufocă sub o cupolă de căldură dogoritoare. Au fost 48,8 grade Celsius în Sicilia, cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în Europa.

O nouă zi cu vreme la extreme. Cod galben de caniculă, dar și vijelii și grindină
O nouă zi cu vreme la extreme. Cod galben de caniculă, dar și vijelii și grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, noi avertizări cod galben de caniculă, respectiv vreme instabilă, valabile în zone din 11 judeţe.

Cod galben de caniculă, în Bucureşti şi în 18 judeţe, dar şi cod galben de furtuni în 13 judeţe
Cod galben de caniculă, în Bucureşti şi în 18 judeţe, dar şi cod galben de furtuni în 13 judeţe

Meteorologii anunţă cod galben de caniculă, în Bucureşti şi în 18 judeţe, dar şi cod galben de furtuni în 13 judeţe, până miercuri seară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.