Vreme caniculară și disconfort termic ridicat în următoarele zile. Anunțul ANM

soare

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice în umătoarele trei zile, la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, potrivit unei informări emise vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Informarea este valabilă în intervalul 14 iunie, ora 11:00 - 16 iunie, ora 23:00.

Îndeosebi după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal şi la munte şi local în celelalte regiuni.

Vor fi perioade în care va ploua torenţial, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp.

În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, iar în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat. Temperatura maximă va fi de 32-34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul după-amiezilor şi al serilor când probabilitatea pentru averse, posibil torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă, valabile în mai mult de jumătate din ţară.

Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută
Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută

Astăzi apar mai multe reprize cu ploi zgomotoase, la munte, în vest, centru și local în celelalte zone. Ploile pot să lase în urmă cantități de apă de peste 30...40 l/mp.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.