Variații mari de temperatură: 18 grade ziua, ger și ninsori pe seară. Cum va fi vremea în Capitală

×
Codul embed a fost copiat

Duminică avem vreme deosebit de caldă în sud, în sud-est şi în centru. Spre seară, atmosfera se răceşte brusc, iar noaptea se anunţă geroasă în vest, în centru şi în ţinuturile nordice.

Ploile se transformă în ninsori, iar vântul se înteţeşte în toate regiunile.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă schimbătoare şi foarte caldă pentru dată din calendar, chiar dacă pe aici se înteţeşte vântul. Soarele se arată trecător, iar ploile vin însoţite de descărcări electrice. La amiază, în sudul provinciei se va înregistra maxima zilei, de 18 grade, dar la noapte se face foarte frig şi o să ningă.

Vreme schimbătoare şi nefiresc de caldă avem şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, pe unde se vor atinge 15 grade. Zărim şi soarele din când în când, însă mai apoi va ploua, iar spre seară ploile se vor transforma în ninsori. Totodată, pe aici se porneşte vântul, care va sufla cu până la 75 de km/h.

Citește și
Vreme de primăvară în toată țara, miercuri. Până vineri, temperaturile vor scădea până la -2 grade
Vreme de primăvară în toată țara, miercuri. Până vineri, temperaturile scad până la -2 grade
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În jumătatea de nord a Moldovei şi în Bucovina găsim vreme închisă. În prima parte a zilei o să plouă, apoi vor fi și ninsori, și lapoviţă. Pe seară, atmosfera se răceşte drastic, iar la noapte va fi ger. La munte predomina ninsorile, iar vântul va viscoli ninsoarea cu rafale de peste 120 de km/h.

O zi mohorâtă se anunţă şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Până la orele prânzului o să cadă lapoviță şi se poate forma polei. Mai apoi se răceşte, o să ningă şi se pot strânge peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile vestice. În prima parte a zilei vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei, apoi temperaturile încep să scadă, iar ploile şi lapoviţă se transformă în ninsori. La amiază vor fi maximum 6 grade, însă la noapte minimele coboară sub pragul gerului.

În Transilvania vremea se menţine caldă până la orele prânzului, când se vor atinge 12 grade. Vor fi înnorări persistente, o să plouă, iar pe seară şi la noapte se răceşte drastic, vor predomina ninsorile, iar în depresiuni va fi ger. Vântul se înteţeşte în zonele joase şi va atinge viteze de 75 de km/h, iar pe crestele montane va viscoli ninsoarea şi va spulbera zăpadă cu rafale de peste 120 de km/h.

Şi în Oltenia prindem atmosferă închisă, dar vremea rămâne caldă pentru această perioadă. O să plouă în cea mai mare parte a zilei, vântul va sufla cu putere, iar la amiază maximele ating 11 grade. Şi pe aici se răceşte, iar la noapte ne aşteptam la ninsori.

Norii se înmulţesc şi o să plouă pe timpul zilei și în ţinuturile sudice, dar pe aici vor fi şi scurte momente însorite. Atmosfera se menţine deosebit de caldă şi, după prânz, se vor înregistra 17...18 grade în Lunca Dunării. Pe seară şi la noapte, temperaturile scad drastic şi va începe să ningă.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti se anunţă încă o zi deosebit de caldă, cu 16 grade la amiază, însă pe seară şi la noapte temperatura scade brusc, până la minus 2 grade Celsius. Din a doua parte a zilei se înnorează: iniţial o să plouă, dar, mai apoi, o să cadă lapoviţa şi va ninge, iar vântul va atinge viteze de până la 55 de km/h.

Vremea la munte

 

La munte prindem tot o zi caldă. Precipitaţiile se extind dinspre masivele vestice şi, treptat, vor cuprinde toată zona montană. Mai întâi o să cadă lapoviţa şi se poate forma polei, apoi vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă şi se pot strânge peste 25 de litri de apă pe metru pătrat. Vântul se înteţeşte în toate masivele, iar pe creste va viscoli ninsoarea cu viteze de peste 120 de km/h.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Producție slabă de miere, după vremea capricioasă din 2020: „Nu am întâlnit așa an slab”
Producție slabă de miere, după vremea capricioasă din 2020: „Nu am întâlnit așa an slab”

Vremea capricioasă din 2020 nu le-a priit albinelor, iar mierea românească, foarte apreciată de străini, a fost mai puțină.

Vreme de primăvară în toată țara, miercuri. Până vineri, temperaturile scad până la -2 grade
Vreme de primăvară în toată țara, miercuri. Până vineri, temperaturile scad până la -2 grade

Deși calendaristic nu a venit primăvara, a fost o zi călduroasă în mare parte din țară. În sud au fost 16-17 grade, iar cei mai îndrăzneți au ieșit din casă în tricou.

Vremea se schimbă radical în București. Temperaturile scad cu aproape 20 de grade
Vremea se schimbă radical în București. Temperaturile scad cu aproape 20 de grade

Valorile termice vor scădea brusc în Bucureşti, în următorul interval, de la 16 grade cât se consemnează în aceste zile, până la -2 grade, vineri, arată prognoza de specialitate publicată, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Vreme neobișnuit de caldă. Unde se vor înregistra 18 grade
Vreme neobișnuit de caldă. Unde se vor înregistra 18 grade

Miercuri avem vreme neobişnuit de caldă în majoritatea regiunilor. Ploile apar mai întâi în vest, dar până seară vor cuprinde nordul, centrul şi sudul ţării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.