Ninsorile au dat traficul peste cap în toată țara. Șoferii au așteptat ore întregi în coloane. Stare de alertă în Vrancea

×
Codul embed a fost copiat

Drumuri închise și sute de oameni rămași blocați o noapte întreagă în mașinile înzăpezite. Este bilanțul unei zile întregi de ninsori și vânt puternic.

Drumul European 85, care leagă Muntenia de Moldova, a fost deschis abia cu două ore în urmă, după aproape o zi în care nu s-a putut circula. Prefectul de Buzău dă vina pe șoferii de TIR care nu s-au pregătit de iarnă și au derapat. Tot el spune că intervenția a fost îngreunată și de parapetele de beton, care despart sensurile de mers. Sâmbătă, zeci de militari, jandarmi și pompieri au fost mobilizați în ajutor.

Peste 200 sute de autoturisme și în jur de 50 de TIR-uri, blocate pe E85

Aproape de prânz, peste 200 sute de autoturisme și în jur de 50 de TIR-uri erau în continuare în zăpadă, pe Drumul European 85, pe o porțiune de aproximativ 35 de kilometri, între Buzău și Râmnicu Sărat. Fetițele unei familii zâmbesc, deși sunt sătule să stea în mașină.

Șofer: De aseară de la ora 18 stăm în drum, frig, consum motorină, autoritățile nu au avut nicio treabă să vină să deszăpezească sau să intre aseară cu tractoare, cu pluguri, pe niciun sens”.

Cei înzăpeziți au dormit în mașini, iar mulți au rămas astfel, fără combustibil. Autoritățile au ajuns la ei abia dimineață.

Citește și
ninsoare
Trafic de coșmar în țară din cauza ninsorilor. Zeci de mașini s-au răsturnat ori au rămas blocate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Șofer:14 ore am stat aici. Ăștia ne spune că mai durează o oră, două ore. Greu, îți dai seama, să stai în mașină să dormi, pe scaunul ăsta, șase persoane”.

Pasager: La 10 au venit primele mașini care au început să deszăpezească. Azi noapte am tremurat aici în mașină, fără mâncare”.

Prefectul județului spune că a încercat să îi ajute pe sinistrați, dar nu a reușit, deoarece pe această porțiune sunt separatoare de sens și nu s-a putut intra printre mașini. Potrivit acestuia, pe parcursul nopții s-a reușit deschiderea circulației, doar temporar, astfel că șoferii nu au înaintat prea mult. În cele din urmă, dimineață, responsabilii au cerut ajutor din județele vecine.

Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău: S-a ajuns în această situație, în primul rând, pentru că șoferii autocamioanelor nu înțeleg să își echipeze de iarnă autovehiculele. Din cauza derapajelor autocamioanelor s-a întâmplat tot acest blocaj. De asemenea, o cauză secundară pentru care intervenția de azi noapte a fost ineficientă este faptul că, în urmă cu doi ani, pe acest sector s-a instalat parapet, parapet de beton, și nu s-a putut face o intervenție pe toată platforma drumului”.

Pe timpul nopții, unii au încercat să caute rute alternative, însă niciuna nu era practicabilă.

Șofer:Am încercat vreo trei, patru variante, toate sunt blocate”.

Circulația pe DN2, Drumul European E85, a fost restricționată de vineri seară, în jurul orei opt, opt jumătate, și oprită de la ora 12. Coloana de mașini se întinde de la ieșirea din Râmnicu Sărat, sunt câteva sute de mașini care stau în trafic, blocate.

Din cauza blocajului, o coloană lungă de TIR-uri aștepta, sâmbătă, la prânz, la Urziceni, ca să își poată continua traseul.

Șoferii spun că așteaptă încă de noaptea trecută și nu știu cât mai au de așteptat în continuare. Cei mai mulți transportă marfă perisabilă și se tem că s-ar putea strica. Polițiștii le-au spus că nu mai pot înainta de aici încolo, din cauza condițiilor meteo severe.

În Vrancea a fost decretată stare de alertă

În județul Vrancea, dimineață, a fost decretată starea de alertă, după o întâlnire a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Și aici erau încă probleme.

Spre sud, în Galați, viscolul era încă aprig. O mașină de poliție a rămas pe Drumul Național 25.

Două TIR-uri au paralizat circulația și așa îngreunată.

Șofer: Vin de la București, de azi noapte de la șapte sunt plecat. Nu, ne-a ținut în Buzău vreo șapte ore și ne-a trimis pe Brăila, cică se circulă. Brăila - Tecuci - Vaslui. Acum iar e blocat, nu știu ce se întâmplă. Iași”.

Șofer:Polițistul acum a spus că e posibil să ne dea drumul. Blocaj, TIR răsturnat. De dimineață de la ora șapte sunt aici, nu merg deloc mașinile”.

Un autocar din Republica Moldova, cu opt pasageri, s-a răsturnat în apropiere de Tecuci. Trei dintre cei care erau înăuntru au suferit răni ușoare.

Turiștii au stat blocați ore în șir pe Valea Prahovei

Vineri seară, și turiștii care sperau să ajungă în stațiunile de pe Valea Prahovei s-au trezit în coloane mai lungi ca cele cu care s-au obișnuit. S-au format șiruri de mașini pe zeci de kilometri.

Șofer:85 de km în șase ore. Din cauza TIR-urilor, sunt blocate, nu se circulă”.

Până duminică dimineață rămâne în vigoare o atenționare cod galben de vreme rea, pentru sud estul țării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Sfârșit tragic pentru o româncă din Italia. A murit încercând să scape din nămeți. Câinii săi, găsiți morți lângă trupul ei
Sfârșit tragic pentru o româncă din Italia. A murit încercând să scape din nămeți. Câinii săi, găsiți morți lângă trupul ei

Sfârșit tragic pentru o româncă de 50 de ani stabilită într-o regiune muntoasă din centrul Italiei. A fost surprinsă de viscol în timp ce se întorcea de la cumpărături și a făcut stop cardio-respirator încercând să scape din nămeți.

Trafic de coșmar în țară din cauza ninsorilor. Zeci de mașini s-au răsturnat ori au rămas blocate
Trafic de coșmar în țară din cauza ninsorilor. Zeci de mașini s-au răsturnat ori au rămas blocate

Este iarnă în toată regula în jumătate de țară, iar meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol și ninsori abundente în cinci județe. Alte 22 și capitala sunt sub cod galben de vreme severă până duminică dimineață.

Codul galben de ninsoare şi viscol a fost prelungit. Cod portocaliu de ninsori în 5 judeţe
Codul galben de ninsoare şi viscol a fost prelungit. Cod portocaliu de ninsori în 5 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până duminică dimineaţa atenţionarea Cod galben de cantităţi însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, viscol şi intensificări ale vântului, valabilă în zone din 22 de judeţe.

Cod galben de ninsoare și viscol pentru mare parte din țară. În București va fi strat de zăpadă între 8-15 cm
Cod galben de ninsoare și viscol pentru mare parte din țară. În București va fi strat de zăpadă între 8-15 cm

Meteorologii au emis avertizări cod galben de ploaie, ninsoare şi viscol în cea mai mare parte a ţării începând de joi după-amiază până sâmbătă seară.  

Zăpada pune stăpânire pe România. Ce zone sunt vizate de ciclonul mediteraneean, care se îndreaptă spre țara noastră
Zăpada pune stăpânire pe România. Ce zone sunt vizate de ciclonul mediteraneean, care se îndreaptă spre țara noastră

Pregătiți-vă de iarnă! Vine în această săptămână. Meteorologii urmăresc cu îngrijorare un ciclon care s-a dezlănțuit în Italia, unde a adus ninsori puternice, viscol, și ger.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.