Maxime de 29 de grade duminică, în sudul Olteniei. Vremea în restul regiunilor

×
Codul embed a fost copiat

Duminică se mai răcoreşte şi în ţinuturile sudice, aşa că ajung la un regim termic potrivit pentru mijlocul lunii septembrie. Ploile lipsesc din prognoză şi o să avem soare, vreme bună şi un vânt mai intens la munte şi în zona litoralului.

Maximele pleacă de la 21 de grade în depresiuni şi se opresc pe la 28-29 de grade în sudul Olteniei.

Vremea în fiecare regiune a ţării

În Dobrogea şi Bărăgan găsim soare şi vreme bună, însă vântul mai are unele intensificări pe litoral. Temperaturile coboară spre valori potrivite momentului. Sâmbătă s-au atins 30 de grade; duminică vor fi cel mult 25-26 de grade.

Un aer mai răcoros ajunge duminică şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Maximele se opresc pe la 25 de grade; norii apar destul de rar şi amiaza ne-aduce atmosferă foarte plăcută.

În nordul Moldovei şi în Bucovina revine timpul frumos. Norii se risipesc; nu mai vorbim deloc despre ploi, iar temperaturile ajung la valori normale pentru mijlocul lui septembrie.

Citește și
Comercianții își închid afacerile pe litoral
Comercianții își închid afacerile pe litoral, deși vremea ține în continuare cu turiștii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem o dimineaţă cam rece, dar soarele dezmorţeşte treptat atmosfera şi temperaturile ajung la valori agreabile, de 23-24 de grade.

Şi în ţinuturile vestice prindem vreme frumoasă, puţini nori şi vânt domol. Va fi un pic mai răcoare decât sâmbătă: maximele scad cu vreo 2 grade.

Vreme bună aşteptăm şi în zona Transilvaniei. Ploile nu apar nici măcar pe la munte, însă vântul suflă mai tare, în special în zonele de creastă. Maximele depăşesc 20 de grade peste tot, iar la noapte, în depresiuni, temperaturile ating pragul îngheţului.

În Oltenia, temperaturile nu mai urcă la fel de mult ca sâmbătă, când s-au înregistrat 32 de grade, însă va fi mai cald decât în restul ţării. Prin sudul provinciei se vor atinge 28-29 de grade şi vom avea o amiază însorită, foarte plăcută.

Vreme frumoasă găsim şi în ţinuturile sudice, însă şi aici se răcoreşte puţin şi maximele se opresc pe la 27 de grade.

Vremea în București

În Bucureşti avem soare, atmosferă plăcută şi temperaturi mai potrivite pentru acest moment al anului. Maxima va fi de 26-27 de grade, iar minima ajunge la 14 grade, în centrul oraşului, şi la 9-10 grade, în zona mărginaşă.

Vremea la munte

În zonele de munte, temperaturile au scăzut de sâmbătă, iar duminică o să avem vreme frumoasă, cu puţini nori şi fără ploi. Doar vântul mai are unele intensificări, în special la altitudini mari.

Vremea la mare

La mare prindem încă o zi însorită, dar mai răcoroasă. Pe plajă vor fi cel mult 22-23 de grade, briza rămâne activă; se mai răceşte puţin şi apa mării.

Vremea în următoarele zile

Duminică se mai răcoreşte şi în sud; ajungem la normal cu temperaturile şi o să avem vreme frumoasă peste tot.

Luni se încălzeşte la loc şi domină cerul senin. În noaptea de luni spre marţi, prin nord şi nord-vest apar averse locale.

Marţi, în nordul ţării, temperaturile coboară sub valorile normale. În rest rămânem cu vremea caldă, iar în Lunca Dunării se ating chiar şi 33 de grade. Atmosfera devine schimbătoare; o să plouă la munte, în nordul, în centrul ţării şi trecător prin vest.

Iar miercuri se răceşte şi în jumătatea sudică, iar în vestul, nordul şi centrul ţării va fi mai frig decât în mod obişnuit. Se înteţeşte vântul; norii apar cam peste tot şi vor aduce câţiva stropi de ploaie, mai ales la munte, în sud şi în nordul extrem.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Temperaturi de 32 de grade sâmbătă. Cum se schimbă vremea în zilele următoare
Temperaturi de 32 de grade sâmbătă. Cum se schimbă vremea în zilele următoare

Sâmbătă se face mai răcoare în jumătatea nordică, dar în sud rămânem cu vremea caldă.

Comercianții își închid afacerile pe litoral, deși vremea ține în continuare cu turiștii
Comercianții își închid afacerile pe litoral, deși vremea ține în continuare cu turiștii

Lipsa angajaţilor, dar şi faptul că şcoala a început mai devreme i-au forţat pe mulţi administratori de terase şi plaje de pe litoral să-şi închidă afacerile.

Vremea 13 septembrie 2019. Regiunea în care se ating 32 de grade
Vremea 13 septembrie 2019. Regiunea în care se ating 32 de grade

Vremea 13 septembrie 2019. Vineri se încălzeşte şi o să avem vreme frumoasă. Mai pe seară apar ceva înnorări, poate şi 2...3 stropi de ploaie la munte, prin nordul şi nord-estul ţării.

Vremea 12 septembrie 2019. Zonele în care sunt așteptate ploi
Vremea 12 septembrie 2019. Zonele în care sunt așteptate ploi

Vremea 12 septembrie 2019. Avem încă o zi caldă, însă apar mai mulţi nori, iar prin vest şi pe la munte, s-ar putea să vină câţiva stropi.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă