Frig și ploaie în toată țara. Unde vor cădea cantități însemnate de apă

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi vremea se menține deosebit de rece. O să plouă îndeosebi în jumătatea sudică; pe crestele Meridionalilor va ninge, iar vântul puternic va amplifica senzația de frig. Maximele pleacă de la 7 grade în depresiuni și ating 15 grade în zona Crișanei.

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde găsim atmosfera închisă și foarte rece pentru data din calendar, cu cel mult 12 grade, la malul mării.

Vor fi înnorări persistente, o să vină și 2...3 stropi de ploaie, iar vântul va sufla, în general, cu 45...60 de km/h, dar pe litoral va avea rafale de peste 70 de km/h.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei se anunță o zi mohorâtă și foarte friguroasă. Cerul rămâne acoperit, o să plouă, iar temperaturile se opresc la valori mai potrivite pentru luna noiembrie și vom avea de la 8 grade la Focșani până la 10 grade la Brăila.

Citește și
toamna
Vremea azi, 7 octombrie. Maximele vor ajunge la 11 grade în depresiuni şi până la 19 grade în zona Crișanei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim tot vreme neplăcută și rece pentru acest moment al anului. Nu vedem deloc soarele, vin și câteva reprize de ploaie, iar în zona montană o să cadă lapoviță și vântul va avea rafale de 45...60 de km/h.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, după o dimineață friguroasă, în care a căzut bruma, astăzi prindem vreme mai bună față de celelalte regiuni, cu soare și doar câțiva nori inofensivi. Temperaturile rămân, însă, la valori scăzute pentru această perioadă și nu vor fi mai mult de 14 grade în zona Satu-Mare.

În ținuturile vestice, doar prin zona Crișanei se arată puțin soarele și pe-acolo se vor atinge 14...15 grade Celsius. În rest vor fi înnorări, o să plouă, iar în Banat se vor acumula peste 20 de litri de apă pe metru pătrat. În sudul Banatului se pornește și vântul, care aă sufla cu 60...70 de km/h și va spori senzația de frig.

În Transilvania prindem scurte momente însorite, însă vom avea temperaturi de toamna târzie, cu doar 7...8 grade în depresiuni și 13...14 grade în vestul provinciei. În zonele mai joase apar câteva ploi, însă la munte o să cada lapoviță, iar la altitudini de peste 1.500 de metri va ninge.

În Oltenia urmează o zi tare neplăcută și deosebit de rece. Vor fi cel mult 11 grade la amiază, iar ploile vor lăsa în urmă peste 20 de litri de apă pe metru pătrat. În zona montană se anunță ninsori și lapoviță, iar vântul va avea rafale de peste 70 de km/h.

Vântul bate destul de nervos și în ținuturile sudice, pe unde va sufla cu până la 60 de km/h. Cerul rămâne acoperit, o să plouă, iar vremea va fi neobișnuit de rece pentru acest moment al anului, cu maxime între 8...10 grade Celsius.

 

Vremea în țară

 

Duminică va continua să plouă în vest, în sud-vest și în extremitatea sudic, iar în Oltenia, în Banat și în Crișana se vor acumula peste 20 de litri de apă pe metru pătrat. La altitudini mari o să cadă lapoviță, iar vântul continuă să sufle tare în ținuturile sudice și la munte, cu viteze mai mari în sudul Banatului și în vestul Meridionalilor, pe unde va sufla cu peste 70 de km/h. Maximele pleacă de la 8 grade în sud-vest și ating 17 grade în centru.

Luni o să plouă peste tot, iar în jumătatea de sud se vor strânge cantități însemnate de apă. În zona montană înaltă o să cadă lapoviță, iar vântul se întețește pe crestele Meridionalior.

Marți vremea rămâne neobișnuit de rece. În centru, în sud și în sud-est plouă pe arii extinse, iar la munte se anunță ninsori și lapoviță.

 

Vremea în București

 

În București avem tot atmosferă închisă și foarte rece, cu doar 11 grade la amiază. La începutul zilei o să mai picure trecător, iar vântul o să aibă intensificări de 40...50 de km/h și va spori senzația de frig. La noapte vremea se mai liniștește, iar minima atinge 6 grade Celsius.

Duminică temperatura mai crește puțin, iar după prânz vor fi în jur de 13 grade. Cerul rămâne acoperit, iar în noaptea de duminic spre luni o să mai vină 2...3 stropi de ploaie.

Săptămână viitoare începe cu aceeași vreme mohorâtă și deosebit de rece. Vor fi înnorări, o să plouă, iar vântul prinde putere pe timpul zilei.

Cerul va fi mai mult noros și marți, când o să mai vină câteva reprize de ploaie. Vântul rămâne activ, iar termometrele vor indica cel mult 14 grade.

 

Vremea la munte

 

La munte prindem o zi mohorâtă, cu ploi, lapoviță și cantități de apă de peste 20 de litri pe metru pătrat în masivele sud-vestice. În zona înaltă a Meridionalilor predomină ninsorile, iar vântul suflă cu peste 70 de km/h.

Duminică se face puțin mai cald. Ploile apar în special în Carpații Occidentali și în Meridionali, însă la altitudini mari o să cadă lapoviță. În masivele sud-vestice se vor strânge peste 20 de litri de apă pe metru pătrat și tot pe-acolo, dar și în vestul Meridionalilor, vântul continuă să sufle cu putere.

Înnorările persistă și luni. O să plouă în toată zona montană, pe creste va fi lapoviță, iar în masivele sudice se vor acumula cantități mai însemnate de apă.

Marți se mai răcește. La altitudini mai mici o să cadă lapoviță, în zonele înalte va ninge, iar vântul se menține activ pe creste.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vremea azi, 8 octombrie. Va fi mult mai frig decât ar fi normal
Vremea azi, 8 octombrie. Va fi mult mai frig decât ar fi normal

Ziua de vineri ne-aduce vreme mult mai rece decât ar fi normal, mai cu seama în sudul și în estul țării.

Vremea azi, 7 octombrie. Maximele vor ajunge la 11 grade în depresiuni şi până la 19 grade în zona Crișanei
Vremea azi, 7 octombrie. Maximele vor ajunge la 11 grade în depresiuni şi până la 19 grade în zona Crișanei

Vremea azi, 7 octombrie. Joi avem vreme în general închisă şi rece, cu maxime de la 11 grade în depresiuni şi în Bucovina până la 19 grade în zona Crișanei.

Vremea azi, 6 octombrie. Se răceşte şi vin ploi locale în Banat şi pe suprafeţe mici în Crișana Dobrogea şi Oltenia
Vremea azi, 6 octombrie. Se răceşte şi vin ploi locale în Banat şi pe suprafeţe mici în Crișana Dobrogea şi Oltenia

Vremea azi, 6 octombrie. Miercuri se răceşte şi vin ploi locale în Banat şi pe suprafeţe mici în Crișana, Dobrogea şi Oltenia.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.