Vremea în luna februarie. ANM anunță diferențe mari de temperatură până pe 16 februarie

vreme

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat prognoza meteo pentru perioada 4 - 16 februarie 2020, respectiv pentru următoarele două săptămâni.

Astfel, potrivit prognozei ANM, vremea va fi caldă în primele zile ale săptămânii 3-9 februarie, în aproape toate regiunile din țară, după care temperaturile vor scădea simțitor.

Însă, în a doua parte a intervalului, meteorologii anunță o nouă creștere a valorilor termice.

Vremea în luna februarie în BANAT. Prognoza meteo pentru perioada 4-16 februarie

 

În primele zile, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 10-12 grade și a celor minime de 5-7 grade, apoi se va răci. Prin urmare, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne în medie de 2...4 grade și minime cuprinse în general între -6 și -2 grade.

Citește și
vremea
Vremea în luna februarie. Ce prognozează meteorologii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 10...12 grade, iar a celor minime până în jurul a 2 grade.

Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în perioada 3-5 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și vor apărea doar trecător și pe spații mici.

Vremea în luna februarie în CRIȘANA. Prognoza meteo pentru perioada 4-16 februarie

 

În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor diurne de 8-10 grade și a celor nocturne de 4-6 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime în medie de 1...4 grade și minime cuprinse între -8 și -2 grade.

În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 10...12 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 1 grad.

În 4 februarie se vor semnala precipitații însemnate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, acestea vor fi slabe și vor apărea doar trecător și pe arii restrânse.

Vremea în luna februarie în TRANSILVANIA. Prognoza meteo pentru perioada 4-16 februarie

 

În primele zile, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 6-8 grade și a minimelor de 2...3 grade, apoi se va răci. Prin urmare, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne cuprinse, în medie, între -2 și 2 grade și minime în general între -12 și -6 grade.

În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 7-9 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de -2 grade.

Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în perioada 3-5 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și vor apărea doar trecător și pe spații mici.

Vremea în luna februarie în MARAMUREȘ. Prognoza meteo pentru perioada 4-16 februarie

 

La începutul intervalului vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor diurne de 6...9 grade și a celor nocturne de 3...5 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime, în medie, de -2...2 grade și minime cuprinse în general între -10 și -4 grade.

În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 7...8 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 0 grade.

În primele zile se vor semnala precipitații însemnate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, acestea vor fi slabe și vor apărea doar local.

Vremea în luna februarie în MOLDOVA. Prognoza meteo pentru perioada 4-16 februarie

 

Vremea va fi caldă în primele zile, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 8...10 grade și a celor minime de 2...4 grade, apoi se va răci. În perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne cuprinse, în medie, între -2 și 2 grade și minime în general între -10 și -4 grade.

În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 9...10 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 0 grade.

Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în zilele de 4 și 5 februarie, iar în restul intervalului acestea vor putea apărea trecător și pe arii restrânse.

Vremea în luna februarie în DOBROGEA. Prognoza meteo pentru perioada 4-16 februarie

 

În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor diurne cuprinsă între 10 și 14 grade și a celor nocturne între 4 și 6 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime, în medie regională, de -2...2 grade și minime cuprinse în general între -6 și -2 grade.

În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 9...10 grade, iar a celor minime spre 2...3 grade.

În zilele de 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, acestea vor putea apărea trecător și pe arii restrânse.

Vremea în luna februarie în MUNTENIA. Prognoza meteo pentru perioada 4-16 februarie

 

Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 11 și 15 grade și a celor minime în jurul a 4 grade, apoi se va răci. Prin urmare, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne în medie cuprinse între 0 și 5 grade și minime în general între -8 și -4 grade.

În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 11...12 grade, iar a celor minime spre 0 grade.

Precipitații moderate cantitativ se vor semnala în zilele de 4 și 5 februarie, iar în restul intervalului probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă.

Vremea în luna februarie în OLTENIA. Prognoza meteo pentru perioada 4-16 februarie

 

În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor diurne cuprinsă între 10 și 14 grade și a celor nocturne între 3 și 5 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime în medie de 2 și 5 grade și minime cuprinse în general între -8 și -4 grade.

În cea de a doua săptămână, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 11...12 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 0 grade.

În 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate, respectiv în general slabe cantitativ, iar în restul intervalului probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă.

Vremea în luna februarie la MUNTE. Prognoza meteo pentru perioada 4-16 februarie

 

În primele zile, media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar a celor minime între -2 și 0 grade. Apoi, vremea se va răci semnificativ, astfel încât în perioada 5-9 februarie se vor înregistra, în medie, valori termice diurne cuprinse între -8 și -4 grade și nocturne, în general, între -14 și -10 grade.

În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de ușoară creștere, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 0...2 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de -4 grade.

Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala între 3 și 6 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și pe arii mai restrânse.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vremea se răcește. Zonele unde va fi ger, ninsori și lapoviță
Vremea se răcește. Zonele unde va fi ger, ninsori și lapoviță

Marți, temperaturile încep să scadă, ploile se extind treptat dinspre vestul ţării, iar în zona montană înaltă vor fi ninsori şi lapoviţă.

Vremea în luna februarie. Ce prognozează meteorologii
Vremea în luna februarie. Ce prognozează meteorologii

Luna februarie păstrează, de regulă, multe dintre caracteristicile consemnate în luna ianuarie, iar temperaturile pot avea aceleaşi valori, reiese din caracteristicile prognostice, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologi

Schimbări semnificative ale vremii. Ce ne așteaptă zilele următoare
Schimbări semnificative ale vremii. Ce ne așteaptă zilele următoare

Luni temperaturile se mențin ridicate, mai ales în regiunile sudice. Va ploua prin vestul, nordul și centrul tării, iar la munte, pe creste vor predomina ninsorile și vântul va sufla tare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă