Cod roșu de ploi torenţiale și cod portocaliu de furtuni cu grindină în mai multe județe. HARTA cu zonele vizate

cod ploaie
Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă averse torenţiale şi instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe, vineri, fiind emise avertizări cod galben, portocaliu și roșu.

O avertizare cod galben este în vigoare în intervalul 16 iunie, ora 10:00 – 17 iunie, ora 12:00, fiind anunţată instabilitate atmosferică.

„În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Crișana, nordul Banatului, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și estul Olteniei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp”, precizează ANM.

O altă avertizare, cod portocaliu, este valabilă în intervalul 16 iunie, ora 10:00 – 17 iunie, ora 12:00, fiind anunţată instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate de apă.

„În jumătatea de vest a Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”, informează ANM.

Citește și
ploi ploaie vremea umbrela
Nou cod galben de ploi torențiale. Instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, o altă avertizare, cod roșu, este valabilă în intervalul 16 iunie, ora 12:00 – 17 iunie, ora 12:00, fiind anunţate averse torențiale și abundente
în Mehedinți, Caraș-Severin și zona de munte a județelor Gorj și Hunedoara.

„În județele Mehedinți, Caraș-Severin și zona de munte a județelor Gorj și Hunedoara, vor fi averse torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...70 l/mp și izolat vor depăși 80 l/mp”, mai precizează ANM.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cod portocaliu de ploi torenţiale în mai multe județe. Zonele vizate de fenomene meteo extreme - HARTA
Cod portocaliu de ploi torenţiale în mai multe județe. Zonele vizate de fenomene meteo extreme - HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă averse torenţiale şi instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe, joi, fiind emise avertizări cod galben şi portocaliu.

Nou cod galben de ploi torențiale. Instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni
Nou cod galben de ploi torențiale. Instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale şi descărcări electrice, valabilă până joi la prânz, în judeţele Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Vâlcea.

Jumătate din țară, măturată de vijelii. Șuvoaiele au făcut prăpăd: ”A luat mașina ca o cutie de chibrituri”
Jumătate din țară, măturată de vijelii. Șuvoaiele au făcut prăpăd: ”A luat mașina ca o cutie de chibrituri”

Un cod roșu anunță ploi abundente în câteva județe. S-ar putea acumula peste 70 de litri de apă pe metru pătrat, o cantitate enormă, mai ales că în unele zone au fost deja inundații.

Noi avertizări de vreme severă în zeci de județe. Zonele pentru care a fost emis cod roșu de ploi torențiale
Noi avertizări de vreme severă în zeci de județe. Zonele pentru care a fost emis cod roșu de ploi torențiale

Meteorologii au emis Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi şi grindină, până marţi, în 11 judeţe din Banat, Crişana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei şi din zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor Occidentali.

Cod roșu de ploi torențiale în Caraș-Severin. Inundații în Reșița. Un bărbat a trecut prin viitură pe cal
Cod roșu de ploi torențiale în Caraș-Severin. Inundații în Reșița. Un bărbat a trecut prin viitură pe cal

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică după-amiaza o avertizare nowcasting Cod roşu de averse pentru localităţi din judeţul Caraş-Severin, valabilă până la ora 16:15.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.