O româncă a fost apostrofată după ce a împărtășit detalii despre vacanța din Thassos. „Mi se pare că dezinformați”

grecia, thassos
Shutterstock

O româncă a împărtășit pe un grup de Facebook cum decurge vacanța de 10 zile în Thassos, povestind că nu a dat peste români gălăgioși, ba chiar a găsit liniște și curățenie în zona Limenaria, unde este cazată cu soțul și fetița.

„După un drum lejer de 11 ore, am ajuns în sfârșit, din nou, în Thassos. Anul trecut fusese prima oara când ne făceam concediul aici și, bineînțeles cele 5 zile nu ne-au fost deajuns. Anul asta am mers "pă bogăție" și ne-am băgat la 10 zile. Suntem cazați în același loc, în Limenaria. Nu știu de ce una lume spune de maneliști, de gălăgie, de mârlănie a românilor, ca habar nu am pe unde se ascund!”, a povestit femeia.

„Am făcut plajă chiar aici, în dreptul terasei Agali și ne-a costat fix un capuccino și o fanta, adică 8 euro”, a mai spus femeia.

În continuare, aceasta a spus că „mâncarea bună peste tot, cu 20 de euro o familie de 2 adulți și un copil mănâncă foarte bine.”

Prețul menționat i-a atras însă comentarii acide la postare din partea altor români care au fost sau cunosc prețurile din Thassos.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„20 de euro 3 persoane? Ce aţi mâncat de banii ăştia? 3 gogoşi? Că nici 3 salate nu cred că sunt 20 de euro. Sau ziceţi că aţi împărţit o pizză, atunci cred. Aglomeraţia nu o să o găsiţi pe plajă despre care vorbiți. Mergeţi pe plajele consacrate, şi apoi să ne spuneţi ce aţi găsit. Nu vrea nimeni să denigreze Grecia. Dar fiecare dintre noi avem experiențe diferite când ajungem acolo. Şi e greu să mănânci zilnic câte un gyros de pe stradă ca să ajungi să spui că mănânci 3 persoane cu 20 de euro”, a comentat o persoană.

„Sub 50 euro pentru 3 persoane nu am dat niciodată”, a spus altcineva.

„20 de euro 3 persoane? Dar nu la taverne. Probabil câte 1gyros pe stradă. Acum mai rămâne să aflăm că ați găsit în iulie cazare cu 25 de euro pe noapte. Bineînțeles locația are piscină și mic dejun bufet suedez. Sau cine știe poate ați rezervat cazarea și masa la taverne prin early booking acum vreo 30 de ani în urmă!”, a scris o altă persoană.

„Mi se pare că dezinformați puțin... De curiozitate, ce mănâncă o familie cu un copil de 20 de euro?!? Un gyros la farfurie este vreo 8,5 euro. De altfel, vacanță frumoasă să aveți!”, a mai comentat altcineva.

Autoarea postării le-a răspuns acestora, afirmând că „nu mâncăm la autoservire, însă mâncăm pe faleză, sunt atâtea mici restaurante cu mâncare bună. Chiar în cel în care am mâncat aseară era "recomandat Forum Thassos" și am fost tare încântați de tot.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Locul în care turiștii sunt cronometrați la baie. Care este motivul pentru care sunt monitorizați | FOTO
Locul în care turiștii sunt cronometrați la baie. Care este motivul pentru care sunt monitorizați | FOTO

O atracție turistică antică care atrage vizitatori din întreaga lume are instalate cronometre la toalete. O idee bizară, dar justificată, spun autoritățile.  

Veste proastă pentru turiștii din Grecia. Un important obiectiv turistic a fost închis
Veste proastă pentru turiștii din Grecia. Un important obiectiv turistic a fost închis

Acropola din Atena, cel mai vizitat sit din Grecia, va rămâne închisă publicului miercuri, în cea mai călduroasă parte a zilei, din cauza valului de căldură care afectează în prezent ţara, a anunţat miercuri Ministerul Culturii.

Locul din Europa în care o locuință costă trei euro. Cum arată casele scoase la vânzare de Primărie | FOTO
Locul din Europa în care o locuință costă trei euro. Cum arată casele scoase la vânzare de Primărie | FOTO

În ultimii ani autoritățile italiene au făcut tot posibilul să repopuleze unele orașe aflate în declin demografic.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.