Importanța unui ghid turistic într-o drumeție pe munte. Avertismentul salvamontiștilor

×
Codul embed a fost copiat

O simplă drumeţie se poate transforma într-un coşmar dacă nu aveţi alături un profesionist care să vă îndrume.

Specialiştii vă îndeamnă să apelaţi la serviciile unui ghid turistic care în situaţii neprevăzute va şti cum să reacţioneze şi cum să vă salveze viaţa.

Drumeţiile pe munte au început să fie tot mai căutate, iar numărul celor pasionaţi de plimbări pe creste creşte de la an la an. Salvamontiştii ne avertizează însă că şi accidentele pe munte s-au înmulţit. Aşa că situaţiile neplăcute ar putea fi evitate dacă oamenii ar fi însoţiţi de ghizi autorizaţi.

Marian Anghel, ghid montan: "Oamenii acceptă chestia asta şi acceptă să îşi dea copiii în tabere conduse de aceste persoane neautorizate, nici măcar nu îşi pun problema că sunt neautorizate. Îşi pun problema doar când apar accidente. Dacă ai intrat într-o situaţie de criză, te-a luat avalanşa, ţi-ai rupt piciorul, a trăsnit vara, iarna, ghidul ştie cum să reacţioneze.”

În sarcinile unui ghid intră informarea turiştilor cu privire la echipamentul pe care trebuie să îl poarte pe traseu până la rezolvarea situaţiilor critice. Pentru asta e nevoie de o pregătire temeinică.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Au fost cazuri în toate condiţiile de vreme, suntem puşi la înnoptări în zăpadă, sub cerul liber, ceata, ploaie, arşiţă. Plus condiţii în care nici măcar harta nu te ajuta pentru că nu o aveai.”

În ţară există sute de persoane care oferă servicii de ghidaj montan, dar prea puţini au cunoştinţele necesare pentru a îndruma turiştii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Străinilor le place mămăliga. Sunt grămadă pe ceaun”. Stâna de la Transalpina este atracția favorită a turiștilor
„Străinilor le place mămăliga. Sunt grămadă pe ceaun”. Stâna de la Transalpina este atracția favorită a turiștilor

S-a redeschis Transalpina, cea mai înaltă și spectaculoasă șosea din România. Se circulă cu mașina sau motocicleta pe tronsonul de 150 de kilometri ce trece prin cinci județe.  

Palatul Elisabeta – clădirea în care s-a scris o parte din istoria țării
Palatul Elisabeta – clădirea în care s-a scris o parte din istoria țării

Vizitarea unui vechi palat regal, situat chiar în inima Bucureștiului, este o experiență deosebită, mai ales pentru cei care vor să aibă parte de liniște în weekendurile din sezonul estival, când toată lumea se înghesuie la mare sau la munte.

Cele mai bune parcuri de distracție și aventură din România, pentru un 1 iunie perfect alături de copii
Cele mai bune parcuri de distracție și aventură din România, pentru un 1 iunie perfect alături de copii

Ziua Internațională a Copilului, celebrată pe 1 Iunie, este prilejul perfect pentru familii de a petrece timp de calitate împreună, oferind copiilor experiențe memorabile și pline de veselie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.