Plantele „vorbesc”, însă oamenii nu le pot auzi. Experții au reușit să înregistreze sunetele pe care le scot

×
Codul embed a fost copiat

Şi plantele „vorbesc", însă oamenii nu le pot auzi, pentru că ele comunică pe frecvenţe înalte. Este concluzia unui studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv.

Experții au reuşit să identifice şi să înregistreze sunetele scoase de plante pentru prima dată în comunitatea ştiinţifică. Apoi, le-au analizat cu ajutorul unui algoritm bazat pe inteligența artificială.

Potrivit oamenilor de știință israelieni, plantele emit sunete când sunt stresate, le este prea frig, prea cald, ori le lipseşte apa.

Semnalele transmise ar putea fi utile şi pentru organismele din mediul înconjurător. Frecvenţa plantelor este auzită de lilieci, insecte şi unele animale.

Cel mai mult ar „vorbi” unele soiuri de roșii, plantele de tutun, cactușii, porumbul şi grâul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara care va lansa în spațiu un satelit din lemn. Vrea să construiască habitate de lemn pentru oameni pe Lună și pe Marte
Țara care va lansa în spațiu un satelit din lemn. Vrea să construiască habitate de lemn pentru oameni pe Lună și pe Marte

Oamenii de știință din Japonia speră să lanseze primul satelit din lemn în spațiu, după ce și-au asigurat un loc pe o rachetă SpaceX care va fi lansată la sfârșitul acestui an.  

NASA a depistat mișcare pe Europa, satelitul înghețat al lui Jupiter
NASA a depistat mișcare pe Europa, satelitul înghețat al lui Jupiter

Nava spațială Juno, care orbitează în jurul lui Jupiter, a fotografiat luna gigantică Europa și a observat mișcare aparentă în crusta sa înghețată. Este o caracteristică pe care NASA a poreclit-o deja ”Ornitorincul”.  

Singurul animal care ar putea supraviețui sfârșitului lumii. Pariul oamenilor de știință
Singurul animal care ar putea supraviețui sfârșitului lumii. Pariul oamenilor de știință

Cercetătorii și-au pus întrebarea ce animal ar putea rămâne în viață dacă ar veni sfârșitul lumii, iar rezultatul pe care l-au aflat esâte unul surprinzător.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.