O „comoară” de sute de ani, descoperită într-o localitate din județul Dâmbovița

monede
News.ro

Aproape o mie de monede, de origine spaniolă, românească, poloneză şi turcă, datând din perioada 1500 – 1600, au fost găsite în localitatea Săbieşti.

Ele au fost găsite de mai multe persoane care acţionau legal cu detectoare de metale. Locul în care au fost găsite monedele nu este un sit arheologic, transmite News.ro.

”În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, însoţiti de un criminalist şi de 2 arheologi de la Complexul Muzeal «Curtea Domnească» din Târgoviste, au acordat sprijin reprezentanţilor Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Dâmboviţa pentru a intra în posesia a peste 980 de monede, descoperite de un bărbat din Bucuresti, împreună cu mai multe persoane, în urma unor activităţi de detecţie şi săpare a solului pe raza localităţii Săbieşti”, a anunţat, luni, IPJ Dâmboviţa.

Sursa citată a precizat că, din primele verificări, se pare că monedele datează din perioada 1500-1600 d. Ch şi ar fi de origine spaniolă, românească, poloneza şi turcă.

Persoanele în cauză sunt deţinătoare legale de detectoare de metale, au mai anunţat poliţiştii.

Citește și
Ryan
Băiatul de 8 ani care câștigă o avere din Youtube. Este pe locul 1 în top Forbes
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

”În ceea ce priveşte locul unde au fost găsite aceste monede metalice, până în prezent, s-a stabilit că acesta nu face parte din categoria siturilor arheologice”, a mai transmis IPJ Dâmboviţa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum a reușit primăria din Viena să scadă prețul chiriilor. Suma plătită de un român pentru 3 camere
Cum a reușit primăria din Viena să scadă prețul chiriilor. Suma plătită de un român pentru 3 camere

Într-o Europă în care chiriile au explodat, iar locuinţele costă o avere, capitala Austriei îi ajută pe cei care îşi caută o casă. Primăria Vienei a ajuns unul dintre cei mai mari proprietari imobiliari de pe continent.

Băiatul de 8 ani care câștigă o avere din Youtube. Este pe locul 1 în top Forbes
Băiatul de 8 ani care câștigă o avere din Youtube. Este pe locul 1 în top Forbes

Ryan, un băiat în vârstă de 8 ani din Statele Unite care face online recenzii la jucării, este youtuber-ul cu cele mai mari încasări pentru al doilea an consecutiv.

Cum a reușit un tânăr să se pensioneze la doar 24 de ani. A strâns o avere cu un salariu modest
Cum a reușit un tânăr să se pensioneze la doar 24 de ani. A strâns o avere cu un salariu modest

Mike Rosehart are doar 27 de ani, dar a ieșit deja la pensie de trei ani, după ce a reușit să strângă suficienți bani cât să nu mai fie nevoit să muncească vreodată.

A cumpărat o carte semnată de autor cu 1 penny, apoi a realizat că valorează o avere
A cumpărat o carte semnată de autor cu 1 penny, apoi a realizat că valorează o avere

Un colecţionar cu peste 1.000 de cărţi din seria "Harry Potter" speră să vândă pentru mii de lire sterline unele dintre cele mai rare volume ale sale, potrivit BBC.

Cine este ministrul
Cine este ministrul "Grindă", unul dintre cei mai bogați membri ai Cabinetului Orban

Avem guvernul cu cel mai sărac premier, de după Revoluţie. Miniştrii cabinetului Orban şi-au publicat declaraţiile de avere, iar şeful lor a mărturisit că până să preia executivul a trăit modest, chiar "auster", cu 3.000 de lei pe lună.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.