O navă spațială a Chinei a ajuns cu succes pe Lună. Care este misiunea

×
Codul embed a fost copiat

China a anunțat, luni, că a reușit să ducă o altă sondă pe Lună. Misiunea sa robotică Chang'e-5 va colecta mostre de rocă și praf, după care se va întoarce pe Pământ.

Potrivit BBC News, misiunea are drept țintă Mons Rümker, un complex vulcanic înalt dintr-o regiune cunoscută sub numele de Oceanus Procellarum.

Aparatul este de așteptat să petreacă următoarele câteva zile examinând împrejurimile sale. De asemenea, va colecta materiale de suprafață.

”Lander”-ul este dotat cu serie de instrumente, inclusiv o cameră, spectrometru, radar, o lingură și un burghiu. El trebuie să împacheteze aproximativ 2 kg de „sol”, sau regolit, pe care să le trimită la un vehicul, care va putea transporta apoi probele pe Pământ.

Au trecut 44 de ani de când o astfel de misiune s-a realizat, ultima dată. Aceasta a fost misiunea sovietică Luna 24, care a preluat puțin sub 200g.

Citește și
racheta, Marte, China
VIDEO: Misiunea Tianwen-1. China a lansat cu succes prima misiune spre Marte
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Nava spațială Chang'e-5 de 8,2 tone a fost lansată din portul spațial Wenchang din sudul Chinei pe 24 noiembrie (ora locală). A ajuns deasupra Lunii la sfârșit de săptămână și apoi a început să-și circularizeze orbita, înainte de a se despărți în două.

O jumătate din navă - un vehicul de service și un modul de întoarcere - au rămas pe orbită, în timp ce un segment lander-ascendent a fost pregătit pentru o încercare de aterizare.

Autoritățile chineze afirmă că acest element a aterizat pe suprafața Lunii la aproximativ 15:15 GMT (23:15 ora standard a Chinei), după o coborâre automată de 15 minute, controlată de forța unui motor de 7.500 newtoni.

Această misiune vine două alte aterizări lunare ale Chinei - Chang'e-3 în 2013 și Chang'e-4, anul trecut. Ambele misiuni anterioare au încorporat un lander static și un mic rover.

Un total de aproape 400 kg de rocă și sol au fost recuperate de astronauții americani Apollo și de programul robotic Luna al sovieticilor - marea majoritate a acestor materiale venind cu misiunile echipate.

Dar toate aceste mostre erau foarte vechi - cu vârsta de peste trei miliarde de ani. Materialele de pe Mons Rümker, pe de altă parte, promit să nu aibă o vechime mai mare de 1,2 sau 1,3 miliarde de ani. Acest lucru ar trebui să ofere informații suplimentare despre istoria geologică a Lunii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rusia și China vor să construiască împreună o bază pe Lună
Rusia și China vor să construiască împreună o bază pe Lună

Rusia intenţionează să înfiinţeze o bază de cercetare pe Lună, cel mai probabil în colaborare cu China, a anunţat într-un interviu şeful Agenţiei spaţiale ruse Roscosmos.

VIDEO: Misiunea Tianwen-1. China a lansat cu succes prima misiune spre Marte
VIDEO: Misiunea Tianwen-1. China a lansat cu succes prima misiune spre Marte

China a lansat cu succes, joi, de la centrul spaţial din Wenchang, de pe insula tropicală Hainan (sud), prima misiune spre Marte exclusiv chinezească, în plină perioadă de rivalitate diplomatică şi tehnologică cu SUA, transmite AFP.

De ce este atât dificil să ajungi pe Marte. Pericolele de pe suprafața Planetei Roșii
De ce este atât dificil să ajungi pe Marte. Pericolele de pe suprafața Planetei Roșii

Planeta Marte este în această vară în centrul atenției. Trei țări - Statele Unite, China și Emiratele Arabe Unite - intenționează să lanseze, separat, vehicule spațiale robotizate spre Planeta Roșie.

Tiangong-2, a doua stație spațială a Chinei, cade pe Pământ într-o distrugere controlată
Tiangong-2, a doua stație spațială a Chinei, cade pe Pământ într-o distrugere controlată

Tiangong-2, a doua stație spațială a Chinei, va cădea vineri pe pământ, într-un proces controlat de distrugere.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.