Medicamentul care ar reduce cu 79% riscul dezvoltării unei forme grave de Covid-19

coronavirus
Getty

Un medicament - denumit SNG001 - ar reduce cu 79% riscul dezvoltării unei forme grave a bolii Covid-19, potrivit unor rezultate preliminare prezentate luni de către laboratorul britanic care-l produce, Synairgen, relatează AFP.

Acest tratamentinhalat, foloseşte interferoni beta, o proteină naturală care intervine în reacţia organismului împotriva virusului.

Studiul, efectuat de către Universitatea Southampton asupra unui număr de 101 pacienţi, conchide că pacienţii trataţi cu acest medicament au 79% şanse mai mici ca cei care auprimit un placebo să dezvolte forme grave ale covid-19 - şi anume care necesită un aparat pentru a respira sau mortale, scrie News.ro.

Pacienţii trataţi cu SNG001 au şanse de peste două ori mai mari să se vindece decât cei care au primit un placebo.

Niciun deces cu SNG001

 

Citește și
Județele în care nu s-a înregistrat niciun caz de Covid în ultimele 24 de ore
Județele în care nu s-a înregistrat niciun caz nou de Covid-19 în ultimele 24 de ore
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Trei dintre pacienţii (6%) trataţi cu placebo au murit, însă niciun deces nu a fost înregistrat în rândul celor care au fost trataţi cu SNG001.

Studiul a fost realizat pe un eşantion relativ mic de pacienţi şi nu a făcut obiectul unei evaluări de către un comitet de lectură, însă ar putea revoluţiona modul în care este tratat covid-19.

Directorul general al Synairgen, Richard Marsden, consideră că ar putea fi vorba despre ”un progres major”.

”Rezultatele ne confirmă convingerea că interferonul beta (...) prezintă un potenţial enorm ca tratament prin inhalare în vederea restabilirii răspunsului imunitar al plămânilor, ameliorând protecţia, accelerând recuperarea şi contracarând impactul virusului SARS-Cov-2”, a declarat, citat într-un comunicat Tom Wilkinson, un profesor de medicină respiratorie la Universitatea din Southampton, care a condus testul.

Profesorul Stephen Holgate, cofondatorul Synairgen, a subliniat că acest tratament ”restaurează capacitatea plămânilor de a neutraliza virusul sau orice mutaţie a virusului sau coninfecţie cu alt virus respirator ca cel al gripei sau VRS (virusul respirator comun), cum s-ar putea întâmpla în iarnă, în cazul accelerării covid-19”.

Până în prezent, un singur medicament - dexametazona - a dovredit că poate salva bolnavi de covid-19.

Alt tratament - antiviralul redemsivir - permite o reducere a perioadei de spitalizare, însă nu reduce mortalitatea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara din Europa cu aproape 500 de focare de coronavirus
Țara din Europa cu aproape 500 de focare de coronavirus

"Între 400 şi 500 de focare de coronavirus" există în prezent în Franţa, a afirmat luni ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran.

Județele în care nu s-a înregistrat niciun caz nou de Covid-19 în ultimele 24 de ore
Județele în care nu s-a înregistrat niciun caz nou de Covid-19 în ultimele 24 de ore

În șase județe din România nu s-a înregistrat niciun caz nou de Covid-19 în ultimele 24 de ore, conform datelor emise luni de Grupul de Comunicare Strategică.

Județele în care s-a depășit pragul de 1.000 de cazuri de infectare cu Covid-19
Județele în care s-a depășit pragul de 1.000 de cazuri de infectare cu Covid-19

Pragul de 1.000 de cazuri de Covid-19 a fost depășit în București și în 11 județe, conform comunicatului transmis luni de Grupul de Comunicare Strategică.

Coronavirus România, 20 iulie. Bilanțul orei 13:00 - 681 de cazuri noi și 12 decese
Coronavirus România, 20 iulie. Bilanțul orei 13:00 - 681 de cazuri noi și 12 decese

Coronavirus România, 20 iulie. Până în acest moment au fost confirmate 38.139 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 2.038 de decese.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.