Europa intră în cursa pentru recucerirea Lunii cu o navetă spațială neobișnuită

luna
Getty

Agenția Spațială Europeană plănuiește să contribuie la construirea unui vehicul spațial de marfă care poate fi transformat într-o navetă pentru un echipaj uman.

Obiectivul este ca Europa să concureze cu alte programe ambițioase care au ca țintă satelitul natural al Pământului.

Prin acordul unanim al celor 22 de țări europene membre, printre care și România, Agenția Spațială Europeană (ESA) va lansa un concurs la care operatorii din industria spațială să vină cu o propunere de navă spațială de marfă care să zboare către și dinspre Stația Spațială Internațională (ISS) până în 2028.

„O vom concepe într-un mod care să nu fie un capăt de drum, ceea ce înseamnă că (…) poate evolua în viitor pentru a deveni un vehicul cu echipaj dacă statele membre decid astfel", a spus directorul general al ESA, Josef Aschbacher.

Ar fi prima oară când Europa ar dezvolta un vehicul spațial pentru transportarea unui echipaj și chiar dacă acesta va fi folosit inițial pentru a duce astronauții pe și de pe ISS, ar putea servi și pentru alte destinații dincolo de orbita Pământului.

Citește și
mița biciclista
Casa faimoasei Mița Biciclista, vedeta unui spectacol de lumini. Istoria proprietății primită cadou de Maria Mihăescu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt șanse ca Europa să scrie istorie în acest domeniu, notează The Guardian.

Citește mai multe pe spotmedia.ro. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Transmiterea indexului autocitit la contor. Cum să primești factura la energie cu consumul real
Transmiterea indexului autocitit la contor. Cum să primești factura la energie cu consumul real

Să transmiți indexul este cea mai eficientă metodă de a plăti exact cât consumi. Există o mică perioadă din lună în care poți să transmiți indexul autocitit.  

Casa faimoasei Mița Biciclista, vedeta unui spectacol de lumini. Istoria proprietății primită cadou de Maria Mihăescu
Casa faimoasei Mița Biciclista, vedeta unui spectacol de lumini. Istoria proprietății primită cadou de Maria Mihăescu

Am intrat în luna sărbătorilor, iar spiritul lor se simte deja în Capitală. Vineri seară, casa faimoasei Mița Biciclista a fost învăluită în decorațiuni de Crăciun și lumini, gândite de unii dintre cei mai buni artiști din Europa.  

(P) Balkanik Festival lansează seria de petreceri DESCÂNTEC!
(P) Balkanik Festival lansează seria de petreceri DESCÂNTEC!

Balkanik - World Music Festival lansează seria de petreceri DESCÂNTEC!, ce vor avea loc o dată pe lună, în București, și vor aduce pe scenă artiști dintre cei prezenți la Balkanik Festival, dar și alți muzicieni din țară și din străinătate.

Cadavrul unui bărbat a fost găsit în sistemul de ventilație al unui liceu. Era dat dispărut de o lună
Cadavrul unui bărbat a fost găsit în sistemul de ventilație al unui liceu. Era dat dispărut de o lună

Trupul unui bărbat care fusese dat dispărut de o lună a fost descoperit într-un sistem de ventilație, într-un liceu din Michigan.

Patronii staţiei GPL de la Crevedia, plasaţi în arest la domiciliu. Decizia este definitivă
Patronii staţiei GPL de la Crevedia, plasaţi în arest la domiciliu. Decizia este definitivă

Patronii staţiei GPL de la Crevedia, unde în luna august au avut loc explozii şi un incendiu, soldate cu moartea a şase persoane şi rănirea a peste 50, au fost plasaţi în arest la domiciliu.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.