Cercetătorii finlandezi au reuşit să producă proteine "din aer". Când vor apărea primele produse

Om de stiinta
iStock

Oamenii de ştiinţă finlandezi au reuşit să producă o proteină "din aer" şi susţin că va concura ca preţ cu produsele din soia în cel mult 10 ani, potrivit BBC.

 

 

Proteina este produsă din bacteriile din sol, hrănite cu hidrogen, produs prin electroliza apei, iar cercetătorii spun că este o sursă de hrană obţinută fără a polua mediul.

Cercetătorii finalndezi au deschis şi o fabrică-pilot la marginea capitalei Helsinki şi au reuşit să atragă investiţii de 5,5 milioane de euro. Aceştia apreciază că în cazul în care preţul energiei (necesară la electroliză, n.r.) va rămâne la acelaşi nivel ca în prezent, hrana produsă din acest tip de proteină va avea un preţ similar cu cel al produselor din soia. Acest lucru ar putea fi posibil chiar din 2025.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din această proteină obţinută "din aer", oamenii de ştiinţă produc un fel de făină, numită Solein, care nu are niciun gust şi care va putea fi folosită ca aditiv ailmentar.

Solein ar putea înlocui uleiul de palmier, folosit la producerea produselor de patiserie, a îngheţatei, pastelor şi chiar a pânii.

Pentru a produce Solein, cercetătorii descopun apă prin electroliză, pentru a obţine hidrogen.hrănesc cu hidrogen, dioxid de carbon şi minerale bacteriile, care, în schimb, produc proteine.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara care va lansa în spațiu un satelit din lemn. Vrea să construiască habitate de lemn pentru oameni pe Lună și pe Marte
Țara care va lansa în spațiu un satelit din lemn. Vrea să construiască habitate de lemn pentru oameni pe Lună și pe Marte

Oamenii de știință din Japonia speră să lanseze primul satelit din lemn în spațiu, după ce și-au asigurat un loc pe o rachetă SpaceX care va fi lansată la sfârșitul acestui an.  

NASA a depistat mișcare pe Europa, satelitul înghețat al lui Jupiter
NASA a depistat mișcare pe Europa, satelitul înghețat al lui Jupiter

Nava spațială Juno, care orbitează în jurul lui Jupiter, a fotografiat luna gigantică Europa și a observat mișcare aparentă în crusta sa înghețată. Este o caracteristică pe care NASA a poreclit-o deja ”Ornitorincul”.  

Singurul animal care ar putea supraviețui sfârșitului lumii. Pariul oamenilor de știință
Singurul animal care ar putea supraviețui sfârșitului lumii. Pariul oamenilor de știință

Cercetătorii și-au pus întrebarea ce animal ar putea rămâne în viață dacă ar veni sfârșitul lumii, iar rezultatul pe care l-au aflat esâte unul surprinzător.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.