Luminița misterioasă apărută pe cerul Moldovei. A fost detectat pentru prima dată în România

×
Codul embed a fost copiat

O luminiță misterioasă care a străbătut cerul Moldovei, joi noaptea, a atras atenția cercetătorilor din Iași.

A trecut cu o viteză de aproximativ 30 de kilometri pe oră și a fost filmat și fotografiat de sistemul video de monitorizare a corpurilor cerești al unei stațiuni de cercetare. Oamenii de știință spun că este vorba despre un micrometeorit, primul de altfel, detectat vreodată de aparatura de la noi. Deocamdată, corpul misterios nu a fost găsit.

Joi noaptea, la ora 1 și 37 de minute, un punct luminos a fost detectat de sistemul de monitorizare al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. A străbătut cerul pe deasupra Bârladului, Vasluiului, Iașiului și a căzut, cel mai probabil, undeva în județul Botoșani.

Este vorba despre un micrometerorit. Traiectoria acestuia este undeva dinspre vest spre est. Viteza de deplasare fiind de câțiva zeci de metri pe secundă. Acest sistem de monitorizare e prima dată când vede un astfel de micro-meterorit”, a spus directorul Stațiunii de Cercetare.

În timpul rotației sale în jurul Soarelui, Pământul întâlnește tone de material extratestru, precum meteoriții, care intră în atmosferă, unde se dezintegrează. Astfel, de regulă, corpurile cerești care ajung pe pământ au diametre minuscule, de zecimi de milimetri. Acestea produc fenomene optice vizibile doar cu aparatură specială, cum sunt cele trei camere care au filmat și fotografiat micrometeoritul.

Citește și
asteroid
Anul 2022 începe cu un asteroid cât un autobuz, care se apropie de pământ. Precizările NASA
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Orice pietricică de câtiva cm sau mai mare, până la 20 de metri, atunci când intră în atmosferă, la frecarea cu aerul se distruge și, practic, pe sol, nu prea ajunge mare lucru. Dacă ajung, ajung particule milimetrice, care ar fi un praf meteoric, care, uneori, ajunge cu ploaia și se depune”, a spus un astronom.

Primul meteorit observat în România a fost găsit pe un câmp din Mureș, în urmă cu 170 de ani și cântărea 22 de kilograme. În aproximativ două zile, cercetătorii din Iași vor găsi și zona în care a căzut acum micro-meteoritul. Potrivit specialiștilor, în anumite perioade din an, de pe cer pot cădea între 100 și 140 de meteoriți pe oră, în special în perioada ploilor de stele căzătoare. Dar foarte puțini pot fi observați cu ochiul liber.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un meteorit a explodat în atmosferă şi a eliberat o cantitate de energie echivalentă cu 30 de tone de TNT
Un meteorit a explodat în atmosferă şi a eliberat o cantitate de energie echivalentă cu 30 de tone de TNT

Un meteorit care a provocat un boom sonic ce a zguduit locuinţele dintr-o periferie a oraşului american Pittsburgh pe 1 ianuarie a explodat în atmosferă şi a eliberat o cantitate de energie echivalentă cu cea furnizată de 30 de tone de TNT.

Anul 2022 începe cu un asteroid cât un autobuz, care se apropie de pământ. Precizările NASA
Anul 2022 începe cu un asteroid cât un autobuz, care se apropie de pământ. Precizările NASA

Începutul anului 2022 va fi marcat astronomic de un asteroid foarte mare care se va apropia de Pământ. Iar NASA ne-a oferit deja un indiciu, spunându-ne dacă ar trebui să ne îngrijorăm.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă