Un fotbalist care şi-a ucis iubita, ofertat de un club din Brazilia deşi e la închisoare

Bruno Fernandes
Agerpres

Caz uluitor în fotbalul din Brazilia.

Portarul brazilian Bruno Fernandes, fostul căpitan al echipei Flamengo şi condamnat la peste 20 de ani de închisoare pentru asasinarea fostei sale logodnice, a primit o ofertă de la un club din divizia regională a statului Minas Gerais, conform preşedintelui grupării Pocos de Caldas FC, citat de agenţia spaniolă EFE.

Fotbalistul, în vârstă de 34 de ani, a beneficiat de o decizie judiciară adoptată în luna iulie şi care îi permite să efectueze pedeapsa într-un regim semi-deschis după uciderea fostei sale logodnice Eliza Samudio în 2010.

Preşedintele clubului Pocos de Caldas FC, Paulo Cesar da Silva, a afirmat pentru site-ul de informaţii Globoesporte că Bruno este noul jucător al echipei, adăugând totodată că angajamentul nu a fost semnat încă.

Conform clubului, jucătorul va avea nevoie de o autorizaţie din partea justiţiei pentru ca el să poată fi transferat în localitatea Pocos de Caldas.

Citește și
Marc Batchelor
Un fost star al fotbalului mondial, împuşcat mortal în trafic în maşina sa
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Portarul, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat în 2010 şi condamnat în 2013 pentru asasinarea modelului Eliza Samudio, cu care avea un copil.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un fotbalist celebru s-a împăcat cu iubita, deși tânăra l-a acuzat că o hărțuia zilnic
Un fotbalist celebru s-a împăcat cu iubita, deși tânăra l-a acuzat că o hărțuia zilnic

După ce Anthony Stokes, un fost fotbalist de la Arsenal, a hărțuit-o pe fosta lui iubită cu 100 de mesaje pe zi, s-a descoperit faptul că aceștia s-au împăcat.

Un fost star al fotbalului mondial, împuşcat mortal în trafic în maşina sa
Un fost star al fotbalului mondial, împuşcat mortal în trafic în maşina sa

Fostul fotbalist sud-african Marc Batchelor a fost împuşcat mortal, luni, în apropierea locuinţei sale din Johannesburg, potrivit agenţiei Anadolu.

Gestul unui cunoscut fotbalist în ziua nunții. Ce a făcut pentru oamenii fără adăpost
Gestul unui cunoscut fotbalist în ziua nunții. Ce a făcut pentru oamenii fără adăpost

Fotbalistul Mesut Ozi și soția sa Amine Gülşe și-au celebrat căsătoria donând mâncare pentru 16.000 de oameni fără adăpost, între care și refugiați sirieni.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.