Sportiv brazilian mort în timpul ultramaratonului de pe Mont Blanc

mont blanc
Twitter

Un sportiv brazilian participant la prima dintre probele ultramaratonului de pe Mont Blanc a decedat în noaptea de luni spre marţi, în urma unei căzături în apropierea refugiului Plan Glacier, informează EF.

Organizatorii evenimentului Ultra Trail de pe Mont Blanc au precizat, într-un comunicat dat publicităţii marţi, că accidentul s-a produs înainte de ora 1:30, când alergătorul se afla alături de echipa sa pe traseul oficial marcat.

Serviciile de salvare sosite cu elicopterul nu au putut decât să constate decesul acestuia.

La Petite Trotte A Leon (PTL) este primul test al săptămânii în cadrul competiţiei de pe Mont Blanc Este o cursă de 300 de kilometri rezervată echipelor de doi sau trei membri, cu o denivelare pozitivă de 25.000 de metri, pe care organizatorii au decis să o menţină, în ciuda tragicului accident.

Concurenţii au pornit luni la ora 8:00 dimineaţa din oraşul Chamonix şi au până duminică să ajungă la linia de sosire.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cursa principală, un ultramaraton de 171 de kilometri, începe vineri tot din Chamonix.

Anul trecut, un alergător ceh în vârstă de 35 de ani a avut la rândul său un accident mortal.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul

Ambasada Chinei în Spania a depus un protest la Real Madrid, un club de fotbal cu milioane de fani în China, după ce un blogger a fost supus unor remarci rasiste și sexiste în timpul unui interviu pe stradă, după câștigarea finalei Champions League.

 

România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare
România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare

Selecţionata României, campioana mondială en titre, a fost învinsă de Serbia cu scorul de 10-9, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, în finala Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2024, de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina).

Iga Swiatek a câştigat pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros. GALERIE FOTO
Iga Swiatek a câştigat pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros. GALERIE FOTO

Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă