Simona Halep: Indiferent de ce se va întâmpla sâmbătă, o să mă arunc în Tamisa

Simona Halep: Indiferent de ce se va întâmpla sâmbătă, o să mă arunc în Tamisa
Getty

Simona Halep, locul 7 WTA, a declarat, joi, că finala cu Serena Williams va fi o mare provocare, dar a învăţat din confruntările cu jucătoarea americană că are o şansă şi acum se simte mai puternică mental faţă de cum era la meciurile precedente.

Ea a mai afirmat că faptul că va juca în ultimul act este un vis devenit realitate pentru mama sa şi a menţionat, glumind, că se va arunca în Tamisa indiferent de rezultat.

“Am jucat multe meciuri cu Serena, majoritatea foarte strânse. Am învăţat din ele că am o şansă. Acum, împotriva ei, voi crede în şansa mea de a câştiga. Bineînţeles, respect enorm tot ce a realizat ea, dar acum mă simt mai puternică mental în faţa ei. Vom vedea ce va fi, este o mare provocare pentru mine”, a spus Halep în conferinţa de presă de după meciul cu Elina Svitolina, potrivit News.ro.

Ea a menţionat că faptul că a ajuns în finală la Wimbledon reprezintă un vis devenit realitate pentru mama sa. “Am vorbit cu mama mea după meci. Acum 10-15 ani a spus că visul ei este să joc finala la Wimbledon pentru că toată lumea este aici, în loja regală, şi este un moment incredibil. Astăzi visul ei a devenit realitate, voi juca finala. Este un moment foarte special”.

"Sinceră să fiu, nu am visat să fiu în finală, dar am visat să joc fiecare meci şi mi-am dorit să se întâmple asta. Mi-am dorit să joc mai bine de la zi la zi, ceea ce s-a şi întâmplat. Să fiu în finală la Wimbledon e un lucru extraordinar. Indiferent de ceea ce se va întâmpla sâmbătă, eu nu o să-mi arunc rachetele in Tamisa, o să mă arunc eu pe mine in Tamisa", a mai spus Simona Halep.

Citește și
Pe ce loc va fi Simona Halep în clasamentul WTA, după turneul de la Wimbledon
Pe ce loc va fi Simona Halep în clasamentul WTA, după turneul de la Wimbledon
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Halep a precizat că la meciul cu Svitolina începutul a fost foarte solicitant. “După primul ghem eram un pic obosită. Şi al doilea a durat mult şi apoi, la al treilea, nu mai puteam să joc şi l-am pierdut. Svitolina a fost foarte puternică şi schimburile erau lungi şi puternice, dar am ştiut că eram pregătită să mă lupt pentru fiecare minge şi că trebuia să fiu puternică. A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale mele pe iarbă”, a adăugat ea.

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial şi cap de serie numărul 8.

Halep va juca a cincea finală de grand slam, a treia de turneu în acest an şi cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu. Jucătoarea română a câştigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut.

Adversara din ultimul act a fostului lider WTA va fi Serena Williams, locul 10 WTA, care a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-2, pe sportiva cehă Barbora Strycova, locul 54 WTA.

Williams conduce cu scorul de 9-1 în întâlnirile directe cu Simona Halep. Ultima dată ele s-au întâlnit în optimile de finală ale Australian Open, în acest an, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4. Aceasta a fost prima partidă dintre cele două după ce Serena Williams a devenit mamă, în septembrie 2017. Simona Halep a câştigat singurul ei meci în 2014, scor 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor. Williams şi-a luat revanşa în finală, impunâdu-se cu 6-3, 6-0. Cele două au mai jucat o finală, în 2015, la Cincinnati, când tot Serena a câştigat, cu 6-3, 7-6 (5).

Jucătoarea americană vizează titlu de grand slam cu numărul 24, cu care ar egala-o pe Margaret Court, deţinătoarea recordului.

Serena Williams nu a câştigat niciun trofeu de când a revenit în competiţii, în martie 2018, dar a jucat două finale de grand slam, la Wimbledon şi la US Open, ambele pierdute.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mesajul lui Darren Cahill pentru Simona Halep înainte de calificarea în finală
Mesajul lui Darren Cahill pentru Simona Halep înainte de calificarea în finală

Simona Halep ar putea câştiga cel mai prestigios turneu de tenis din lume.

Pe ce loc va fi Simona Halep în clasamentul WTA, după turneul de la Wimbledon
Pe ce loc va fi Simona Halep în clasamentul WTA, după turneul de la Wimbledon

Simona Halep va urca în clasamentul WTA de pe locul 7 pe locul 4, după ce a ajuns pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon.

Serena Williams, despre Halep: ”Mereu au fost meciuri grele cu ea, abia aştept”
Serena Williams, despre Halep: ”Mereu au fost meciuri grele cu ea, abia aştept”

Serena Williams a declarat, joi, că Simona Halep a jucat incredibil în semifinale cu Elina Svitolina, subliniind că mereu meciurile contra jucătoarei din Constanţa au fost mereu dificile.

Ce scrie presa străină despre calificarea Simonei Halep în finala de la Wimbledon
Ce scrie presa străină despre calificarea Simonei Halep în finala de la Wimbledon

Simona Halep, locul 7 WTA s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.