Retragere de la Turneul Campioanelor. Jucătoarea nevoită să abandoneze din cauza unei accidentări

Naomi Osaka s-a retras de la Turneul Campioanelor
Getty

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, numărul trei mondial, a fost nevoită să se retragă de la Turneul Campioanelor, din cauza unei accidentări la umărul drept.

Osaka, învingătoare în meciul său de debut contra cehoaicei Petra Kvitova (6 WTA), cu 7-6 (1), 4-6, 6-4, duminică, va fi înlocuită în Grupa Roşie a competiţiei de olandeza Kiki Bertens, numărul 10 mondial.

Osaka trebuia să joace marţi contra australiencei Ashleigh Barty, numărul unu mondial, informează Agerpres.

''Sunt dezamăgită că trebuie să mă retrag din turneu. A fost până acum un eveniment extraordinar la Shenzhen, cel mai mare al WTA din acest an. Nu aşa am vrut să termin acest turneu sau sezonul. Aştept să mă însănătoşesc şi sper să revin la Shenzhen anul viitor'', a afirmat nipona într-un comunicat.

Campioana de la Australian Open termină sezonul cu o serie de 11 victorii consecutive, fiind neînvinsă de la US Open, cu titluri obţinute la Toray Pan Pacific Open şi China Open.

Citește și
Bianca Andreescu
Reacția Biancăi Andreescu după ce a fost învinsă de Simona Halep
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Semifinalistă la Turneul Campioanelor anul trecut, Bertens are acum şansa de a se califica din nou în penultimul act.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Halep, după meciul cu Andreescu: „Am auzit la mine în ţară că sunt cam bătrână”
Halep, după meciul cu Andreescu: „Am auzit la mine în ţară că sunt cam bătrână”

Simona Halep a explicat luni, de ce s-a simţit sub presiune în timpul partidei disputate cu Bianca Andreescu, spunând că a auzit în ţară că ar fi ”cam bătrână”.

Reacția Biancăi Andreescu după ce a fost învinsă de Simona Halep
Reacția Biancăi Andreescu după ce a fost învinsă de Simona Halep

"Cred că am aplicat tactica potrivită", a reacţionat canadianca de origine română Bianca Andreescu după meciul pierdut în faţa româncei Simona Halep, 3-6, 7-6 (8-6), 6-3, luni în Grupa Violet a Turneului Campioanelor ce are loc în oraşul chinez Shenzhen.

Halep - Andreescu, la Turneul Campioanelor 2019. Simona câștigă după un meci superb
Halep - Andreescu, la Turneul Campioanelor 2019. Simona câștigă după un meci superb

Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 WTA, în primul meci din Grupa Violet la Turneul Campioanelor de la Shenzhen.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.