Reacția lui Dan Petrescu, după egalul cu Sevilla. „Sunt foarte supărat”

Dan Petrescu
Getty

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi seara, după egalul, 1-1, cu Sevilla, din prima manşă a şaisprezecimilor Europa League, că este foarte supărat de rezultatul final.

„Îmi pare rău pentru fani, pentru jucători, meritau o victorie. Dacă îmi spuneţi o ocazie clară a Sevillei... eu nu ţin minte azi. Mă gândeam că vor avea vreo 7-8 ocazii, dar nu ţin minte ca Arlauskis să fi avut vreo paradă. Şi asta mă face să fiu foarte supărat şi dezamăgit de rezultat. Dar nu de atitudinea jucătorilor. E frustrant să iei un gol aşa, şi pe final. Dacă îmi spunea cineva înainte de meci că va fi egal, ziceam "1-1, asta e". Dar după ce iei gol în mintul 80... de asta sunt supărat de rezultat", a spus tehnicianul, potrivit Agerpres.

„Băieţii cred că au dat tot ce aveau mai bun, au încercat să se autodepăşească. Prima repriză a fost echilibrată, am avut ceva acţiuni periculoase. Ei au jucat cu trei fundaşi centrali, ştiau că suntem puternici. După pauză am început extraordinar şi am dat gol meritat. După aceea, din păcate, băieţii au cedat puţin fizic sau le-a fost teamă şi s-au retras. Poate s-au retras prea repede... acum am revăzut golul Sevillei şi sincer nu am înţeles de ce jucătorii mei au făcut acel pas înainte. Pentru că noi la antrenamente la fazele fixe, pe minge respinsă, nu ieşim niciodată. Adică trebuie să stăm pe loc până se termină acţiunea. E o greşeală în lanţ acolo, nu e numai a unui jucător. Sunt foarte supărat pentru golul primit. Pentru că meritau victoria după cât au alergat. Meritau şi fanii care au fost aproape de noi şi ne-au ajutat ca niciodată", a adăugat el.

„Petrescu este de părere că şi în cazul unei victorii a echipei sale în această primă manşă, Sevilla era favorită în retur. "Şi dacă băteam, şansele cele mai mari în retur le avea tot Sevilla. Nu se compară în niciun caz lotul lor cu al nostru. Ei cumpără jucători cu 20 de milioane, noi cumpărăm cu 50.000 de euro sau 50.000 de lei. Deci nu are rost să vorbim despre ce jucători au ei şi de valoarea lor. Ei erau favoriţi oricum”, a adăugat Petrescu.

Referitor la faptul că CFR Cluj a primit penalty-ul din care a deschis scorul în urma consultării arbitrajului video, Dan Petrescu a afirmat: "De doi ani repet mereu că îmi doresc 10 jucători de rezervă pe bancă în Liga I şi arbitraj video. Noi cu VAR eram cu 10-15 puncte în faţă în clasament. Cu Mediaş şi cu Viitorul am avut penalty şi nu s-a dat. Azi am avut VAR şi am primit penalty şi nu mai ţipă nimeni. Deci eu îmi doresc să vină arbitrajul video în România".

Citește și
Cfr Cluj tragere la sorți
CFR și-a aflat adversara din primăvara Europa League. Meci infernal pentru clujeni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Echipa de fotbal CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida cu formaţia spaniolă Sevilla FC disputată, joi seara, în şaisprezecimile de finală ale Europa League, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca.

Manşa secundă va avea loc pe 27 februarie, pe arena "Ramon Sanchez Pizjuan" din Sevilla.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
CFR Cluj - Sevilla, 1-1, în 16-imile Europa League. Meci onorabil al campioanei României
CFR Cluj - Sevilla, 1-1, în 16-imile Europa League. Meci onorabil al campioanei României

CFR Cluj şi formaţia spaniolă Sevilla FC au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), joi seara, în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, pe Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca.

CFR și-a aflat adversara din primăvara Europa League. Meci infernal pentru clujeni
CFR și-a aflat adversara din primăvara Europa League. Meci infernal pentru clujeni

Tragere la sorți Europa League. CFR Cluj va întâlni echipa spaniolă Sevilla FC în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni la Nyon.

Ce spune Dan Petrescu despre plecarea de la CFR. Reacții după calificarea istorică
Ce spune Dan Petrescu despre plecarea de la CFR. Reacții după calificarea istorică

Antrenorul Dan Petrescu a declarat că tot clubul CFR Cluj trebuie să fie felicitat după calificarea în 16-imile Ligii Europa, nu numai jucătorii. El susţine că formaţia ardeleană nu este o echipă iubită în România.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.