Naţionala României de handbal masculin, blocată pe aeroportul din Frankfurt. Care este motivul

Naţionala României, blocată pe aeroportul din Frankfurt
Facebook: FR Handbal

Naţionala de handbal masculin este blocată în Germania, unde aeroportul din Frankfurt şi-a suspendat activitatea până la ora locală 20.00, din cauza condiţiilor meteo.

 

Tricolorii au parte de ghinioane şi la revenirea în ţară, după trei înfrângeri la Campionatul European. Sosirea lor era preconizată miercuri, la ora 14.40.

La ora 11.00, reprezentanţii FRH anunţau că avionul pentru zborul spre Bucureşti întârzie, fiind estimate circa 80 de minute. La 14.45 transmiteau că se va ajunge la Bucureşti spre ora 17.00, pentru ca o oră mai târziu să anunţe anularea zborului.

Echipa României a fost şi îmbarcată până la anunţul privind anularea, după care a fost nevoită să coboare din avion. La ora 16.00, jucătorii şi staful naţionalei se aflau din nou în terminal.

Citește și
razboi
Cei 9 pași până la Al Treilea Război Mondial. Documente secrete arată cum Rusia va ataca NATO în mai 2025
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Zborul operat de Tarom a fost anunţat drept ”anulat” pe aeroportul din Frankfurt, precum şi pe cel din Bucureşti, astfel că echipa României este nevoită să aştepte îmbunătăţirea condiţiilor meteo, fără a şti când va pleca spre ţară.

La Campionatul European din Germania, tricolorii au pierdut toate cele trei partide disputate în grupa B - 21-34 cu Austria, 24-36 cu Spania şi 25-31 cu Croaţia.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şeful diplomaţiei franceze: Polonia este din nou în Europa şi există speranţa de a avansa rapid în reformele europene
Şeful diplomaţiei franceze: Polonia este din nou în Europa şi există speranţa de a avansa rapid în reformele europene

Şeful diplomaţiei franceze, Stéphane Séjourné, aflat în vizită la Varşovia, a salutat luni "întoarcerea Poloniei în Europa" şi relansarea cooperării tripartite cu Germania asupra marilor probleme europene, scrie AFP.

Cei 9 pași până la Al Treilea Război Mondial. Documente secrete arată cum Rusia va ataca NATO în mai 2025
Cei 9 pași până la Al Treilea Război Mondial. Documente secrete arată cum Rusia va ataca NATO în mai 2025

Germania lucrează la un scenariu potrivit căruia Rusia va urma 9 pași bine puși la punct până la declanșarea unui conflict total cu NATO, în mai 2025, echivalentul celui de-Al Treilea Război Mondial.

 

25 de persoane au ajuns la spital în urma unui periculos accident chimic la o fabrică din Germania
25 de persoane au ajuns la spital în urma unui periculos accident chimic la o fabrică din Germania

Un total de 25 de persoane au fost spitalizate vineri cu iritaţii ale tractului respirator după ce au inhalat fum în urma unui accident chimic la o fabrică din Konstanz, în sudul Germaniei, relatează Agerpres.

 

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.