Anunțul făcut de Simona Halep după ce s-a retras de la Dubai. „Din nefericire nu mă simt bine”

Simona Halep
Profimedia

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a anunţat, joi, pe Twitter, că nu va participa la turneul WTA de la Dubai, care va avea loc săptămâna viitoare.

''Din nefericire nu mă simt bine la sută la sută la spate şi am luat decizia dificilă să mă retrag de la @DDFTennis. Am amintiri foarte frumoase de la câştigarea titlului WTA cu numărul 20 la Dubai, anul trecut, aşa că sunt dezamăgită că nu voi putea să îmi apăr titlul'', a precizat Halep, care le-a urat organizatorilor competiţiei să aibă succes.

CITIȚI ȘI: VIDEO. „Vaporul zburător” care a uimit internetul. Care este explicația

 

''Aştept cu nerăbdare să revin anul viitor'', a mai spus Halep.

Simona Halep a anunţat pe 23 februarie că se retrage de la turneul WTA de la Doha, care are loc săptămâna aceasta, scrie Agerpres.

Citește și
Simona Halep, după ce s-a imunizat împotriva Covid-19: ”Sper cât mai mulți să se vaccineze”
Reacţia Simonei Halep, după ce s-a vaccinat împotriva Covid-19. De ce a avut emoţii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe 24 februarie, Simona Halep s-a vaccinat împotriva COVID-19, iar rapelul este programat în data de 17 martie.

Halep a câştigat de două ori turneul de la Dubai, în 2015 şi 2020. Anul acesta, competiţia din Emiratele Arabe Unite (7-13 martie) este dotată cu premii totale de 1.835.490 dolari. Şi liderul mondial, australianca Ashleigh Barty, a anunţat recent că nu va evolua la Dubai, din cauza unei accidentări la picior.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Simona Halep nu ar mai participa la WTA Dubai. Informația nu a fost confirmată de sportiva româncă
Simona Halep nu ar mai participa la WTA Dubai. Informația nu a fost confirmată de sportiva româncă

Simona Halep, locul 3 WTA, nu va participa la turneul de categorie WTA 1.000 de la Dubai, programat între 8 şi 14 martie, care este deţinătoarea trofeului.

Reacţia Simonei Halep, după ce s-a vaccinat împotriva Covid-19. De ce a avut emoţii
Reacţia Simonei Halep, după ce s-a vaccinat împotriva Covid-19. De ce a avut emoţii

Simona Halep a primit miercuri prima doză de ser anti-COVID, iar totul a decurs fără probleme. Vestita sportivă a declarat de la începutul campaniei că vrea să fie vaccinată, mai ales că a fost bolnavă de Covid.

Simona Halep a primit vaccinul anti-COVID. “Mă simt mai în siguranță”
Simona Halep a primit vaccinul anti-COVID. “Mă simt mai în siguranță”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a primit, miercuri, vaccinul anti-COVID, la Institutul Cantacuzino.

Ce loc ocupă Simona Halep în clasamentul WTA după Australian Open 2021
Ce loc ocupă Simona Halep în clasamentul WTA după Australian Open 2021

În urma înfrângerii în sferturile Australian Open 2021, Simona Halep a scăzut cu o poziție în clasamentul WTA.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă