Antrenorul Simonei Halep, despre victoria la Wimbledon: „E incredibil modul cum a jucat”

Simona Halep la Wimbledon
Getty

Antrenorul Simonei Halep, Daniel Dobre, a declarat sâmbătă că fostul antrenor al acesteia, Darren Cahill, și Teo Cercel au avut o contribuție importantă la victoria sportivei române la Wimbledon.

„Este incredibil, nu atât victoria, ci modul cum a jucat, cum a crezut în jocul ei, modul în care nu a aşteptat greşelile adversarei, modul cum a servit în momentele importante. Pe de altă parte, nu este numai victoria mea, suntem o echipă mare, foarte important a fost în opinia mea Teo Cercel, preparatorul fizic care colaborează de mult timp cu Simona. Pe de altă parte, l-am avut pe Darren care ne-a ajutat atât de mult şi nu am cuvinte pentru ceea ce a făcut, domnul Ţiriac ne-a susţinut şi el. Dar Simona a fost cea mai importantă, este atât de independentă şi poate face lucruri mari singură. Am crezut că poate câştiga turneul după meciul cu Azarenka, care jucase atât de bine. După meciul cu Azarenka am început să credem", a declarat Dobre, la Eurosport, informează News.ro

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
tiriac
Ion Țiriac: „Simona este foarte rapidă, dar încă nu se deplasează destul de bine”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Politicianul român care a susținut-o pe Simona din tribună, la Wimbledon: „Parcă visez”
Politicianul român care a susținut-o pe Simona din tribună, la Wimbledon: „Parcă visez”

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a aflat sâmbătă în tribună la Wimbledon, unde jucătoarea română Simona Halep a învins-o pe jucătoarea americană Serena Williams, cu 6-2, 6-2.

Ion Țiriac: „Simona este foarte rapidă, dar încă nu se deplasează destul de bine”
Ion Țiriac: „Simona este foarte rapidă, dar încă nu se deplasează destul de bine”

Ion Țiriac a precizat, sâmbătă, că în ultimul timp Simona Halep își folosește mai mult calitățile, însă nu se deplasează încă destul de bine.

CTP, despre victoria Simonei la Wimbledon:
CTP, despre victoria Simonei la Wimbledon: "Una dintre marile zile ale sportului românesc"

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat pentru Știrile ProTV performanța istorică a Simonei Halep, prima româncă care a cştigat turneul de la Wimbledon.

Mesajul lui Gheorghe Hagi pentru Simona Halep, după victoria de la Wimbledon
Mesajul lui Gheorghe Hagi pentru Simona Halep, după victoria de la Wimbledon

Fostul internațional Gheorghe Hagi a felicitat-o sâmbătă pe Simona Halep, după victoria din finala Wimbledon. Jucătoarea română a învins-o pe jucătoarea americană Serena Williams cu 6-2, 6-2.

Momentul în care numele Simonei Halep e scris pe tabloul de onoare, la Wimbledon
Momentul în care numele Simonei Halep e scris pe tabloul de onoare, la Wimbledon

Momentul în care numele Simonei Halep este scris pe tabloul câștigătoarelor turneului de tenis de la Wimbledon a fost postat pe contul de Twitter al competiției britanice.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă