Ana Bogdan a câstigat turneul BCR Iași Open

Ana Bogdan
AFP

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a câştigat turneul BCR Iaşi Open (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a învins-o, duminică, în finală, pe maghiara Panna Udvardy, cu 6-2, 3-6, 6-1.

Ana Bogdan (29 ani, 75 WTA) a obţinut astfel cel mai important titlu din carieră, după se în 2019 se impunea la Dubai (turneu ITF de 100.000 de dolari), informează Agerpres.

Ana Bogdan, a treia favorită, a reuşit victoria după două ore şi 20 de minute, aceasta fiind a doua sa finală în tot atâtea săptămâni, românca jucând duminica trecută finala turneului WTA 250 de la Varşovia.

Ana Bogdan, care nu pierduse niciun set la Iaşi până în finală, a trecut cu bine peste un început de meci cu trei breakuri consecutive şi s-a desprins la 4-1. Udvardy (23 ani, 93 WTA), a doua favorită a turneului, a mai reuşit un break (4-2), dar românca a încheiat setul cu 6-2.

În actul secund, Udvardy a început mai bine şi a condus cu 3-0, Ana s-a apropiat la 2-3, apoi la 3-4, însă unguroaica şi-a adjudecat setul cu 6-3.

Citește și
tenis
Bucureştiul va avea, din nou, un turneu WTA. Cine îl organizează
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Debutul setului decisiv a fost echilibrat, dar Ana a reuşit un break la 2-1 şi apoi a fost de neoprit, impunându-se cu 6-1.

Ana Bogdan a câştigat astfel toate cele patru dueluri cu Udvardy. În cele trei meciuri anterioare cu Udvardy, a învins cu 6-1, 7-5 în 2017 în primul tur la Budapesta, în august anul trecut s-a impus în primul tur la Winners Open (Cluj-Napoca), scor 6-2, 6-4, şi luna trecută, în primul tur la Budapesta, a câştigat cu 6-2, 5-7, 6-0.

Ana Bogdan a primit un cec de 15.000 de dolari şi 160 de puncte WTA, iar Panna Udvardy s-a ales cu 8.000 de dolari şi 95 de puncte WTA.

Udvardy are şansa de a câştiga un titlu la Iaşi, ea urmând să joace şi în finala de dublu, alături de conaţionala Reka-Luca Jani, contra perechii româno-ruse Andreea Amalia Roşca/Daria Astahova.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Novak Djokovic ratează turneul de la Montreal din cauza refuzului de a se vaccina anti-Covid
Novak Djokovic ratează turneul de la Montreal din cauza refuzului de a se vaccina anti-Covid

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic s-a retras de la turneul ATP Masters 1.000 de la Montreal care debutează luni din cauza faptului că nu este vaccinat anti-Covid.  

Bucureştiul va avea, din nou, un turneu WTA. Cine îl organizează
Bucureştiul va avea, din nou, un turneu WTA. Cine îl organizează

Bucureştiul va avea din nou un turneu de tenis de nivelul WTA, care va fi organizat de Fundaţia Ţiriac, în perioada 10-18 septembrie, la Centrul Naţional de Tenis (Bulevardul Pierre de Coubertin, numărul 11).

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.