Yoga, o practică din ce în ce mai căutată în România. Avantajele oferite

×
Codul embed a fost copiat

Este ziua internaţională a yoga, o practică din ce în ce mai căutată şi apreciată în România.

În ultimii ani, studiourile unde se ţin astfel de lecţii au o mulţime de clienţi dornici să-şi recapete echilibrul pierdut în lupta cu stresul cotidian.

Şi managerii marilor companii au descoperit că pot avea angajati mult mai eficienţi dacă le duc instructori la birou.

Erica a lucrat ani într-o corporaţie. Stresul zilnic a adus-o însă într-un punct critic: oboseala cronică, probleme cu spatele şi insomnii. Acum 7 ani s-a apucat de yoga, iar de 5 ani este chiar instructor.

Erica Nagy, director Academia de Yoga din România: "Eram mereu obosită, nu reuşeam să mă relaxez. Când am descoperit yoga, am scăpat de toate"

Citește și
schela prabusita
Momentul în care o schelă s-a prăbușit de pe fațada unei clădiri din Capitală. VIDEO
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

La fel ca ea sunt mulţi alţii, însă în cazul unora angajatorii s-au gândit să le ofere servicii de yoga.

Erica Nagy, director Academia de Yoga din România: "Pentru că am fost unul dintre ei, ştiu cât de greu le e. Efectele yoga: te concentrezi mai bine, eşti mai eficient"

Yoga nu are vârsta. Dovada că mai multe şcoli şi grădiniţe private au în programul săptămânal şi ore de yoga pentru copii, tocmai pentru că dezvoltă atât mintea, cât şi trupul. Însă niciodată nu e prea târziu să te apuci de acest sport.

Cu peste două miliarde de adepţi în întreaga lume, yoga este o practică indiana care promovează un stil de viaţă sănătos, prin care exerciţiile fizice sunt combinate cu cele psihice. Conform tradiţiei, prin yoga, oamenii ajung la un echilibru între corp şi minte, iar prin respiraţie, organismul ajunge să se revigoreze.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Indiciile care au dus la depistarea hackerilor care au atacat spitalele
Indiciile care au dus la depistarea hackerilor care au atacat spitalele

Hackerii care au atacat sistemele informatice ale unor spitale din România sunt chinezi, cel puţin asta cred autorităţile.

Momentul în care o schelă s-a prăbușit de pe fațada unei clădiri din Capitală. VIDEO
Momentul în care o schelă s-a prăbușit de pe fațada unei clădiri din Capitală. VIDEO

O schelă s-a desprins vineri după-amiază de pe fațada unei clădiri din Capitală și s-a prăbușit. Incidentul s-a petrecut pe strada Știrbei Vodă. O a doua schelă s-a prăbușit pe Bd. Regina Elisabeta. 

Noi dezvăluiri în cazul fetiței luată de la asistenta maternală. Ce scrie pe certificatul copilului
Noi dezvăluiri în cazul fetiței luată de la asistenta maternală. Ce scrie pe certificatul copilului

Asociația "VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie" reacționează în cazul fetiței de 8 ani din Mehedinți, luată vineri din casa în care a crescut, menționând că asistentul maternal ar fi refuzat să o adopte.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.