Violeta Alexandru, despre alocațiile copiilor: "Se mai joacă şi la păcănele". Soluțiile propuse

Violeta Alexandru
Agerpres

Părinţii folosesc alocaţiile copiilor şi pentru alte cheltuieli decât cele pentru creşterea copiilor, iar uneori se mai joacă şi la păcănele, susține ministrul propus al Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

"Resursele publice destinate copiilor trebuie să ajungă chiar la aceştia. Este cunoscută realitatea conform căreia de alocaţiile copiilor (mai) beneficiază şi aparţinătorii/părinţii pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creşterii şi dezvoltării copilului. Se mai joacă şi la păcănele", a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Ministrul Muncii a propus ca soluţie pentru această situaţie înlocuirea alocaţiilor cu un sistem de vouchere care să încurajeze şcolarizarea copiilor, scrie Agerpres.

"În Constituţia României este garantat dreptul copilului de a primi alocaţie, dar este la latitudinea autorităţilor să găsească cele mai bune soluţii pentru ca banii chiar să adreseze nevoile copilului. Da, am ridicat în discuţie ideea eficientizării sistemului actual; o soluţie ar putea fi voucherele. Cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.), nu limitativ. Am putea gândi o legătură a sistemului de distribuţie cu şcoala, ca să încurajăm părinţii să vină mai des la şcoală", a adăugat Violeta Alexandru.

Ea a precizat că va lansa la momentul oportun o consultare publică pe acest subiect.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

"În alte state membre UE alocaţia de stat este fie condiţionată de veniturile părinţilor (Slovenia, Italia), fie de numărul de copii din familie (Franţa). Multe alte state acordă vouchere ca sprijin pentru grădiniţă, pentru nou-născuţi, pentru baby-sitting etc. Din toate aceste motive, personal, nu văd altă soluţie de reglementare decât printr-o largă consultare publică, pe care o voi lansa la momentul oportun", a completat Violeta Alexandru.

Cîțu, despre dublarea alocațiilor

 

Ministrul propus al Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat luni că ar susţine varianta înlocuirii alocaţiilor pentru copii cu vouchere, acest sistem fiind folosit şi în Statele Unite ale Americii pentru a se asigura că banii nu vor fi folosiţi de părinţi în alte scopuri.

Cîţu a fost întrebat luni despre dublarea alocaţiilor pentru copii şi dacă se va merge pe această variantă, menţionată de premierul Ludovic Orban.

"Majorarea a fost amânată pentru că a venit fără surse de finanţare. A fost un amendament aruncat în ultimul moment fără sursă de finanţare. Dacă erau responsabili, trebuia să vină şi cu sursa de finanţare. Vom căuta şi vom găsi bani şi pentru creşterea alocaţiilor din august 2020. Propunerea domnului premier este o propunere interesantă, este un sistem folosit şi în SUA pentru a se asigura că banii nu vor fi folosiţi de părinţi în alte scopuri şi vor fi direcţionaţi către sănătate, educaţie etc. Este un sistem folosit şi în SUA şi în Finlanda. Nu e o încă o decizie. S-a mai discutat despre acest lucru, cred că mai multe detalii are doamna ministru de la Muncă (ministrul Muncii, Violeta Alexandru). Este o variantă pe care eu aş susţine-o dacă este o decizie să mergem în această direcţie. Dar nu înseamnă că sunt bani mai puţini. Vouchere înseamnă tot bani. Vrem să ne asigurăm că aceşti bani sunt folosiţi în beneficiul copiilor şi nu în alte scopuri", a explicat Cîţu.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că nu s-a luat nicio decizie în privinţa alocaţiilor şi că s-a discutat despre faptul că există şi alte modele, precum acela de a fi acordate sub formă de vouchere.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari

O sumă de aproximativ 1.882 miliarde de euro a fost cheltuită, în anul 2021, pentru plata pensiilor în ţările membre ale Uniunii Europene, sau 12,9% din Produsul Intern Brut al UE, conform datelor publicate marţi de Eurostat.

Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”
Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”

Prețurile mari au schimbat radical obiceiurile angajaților din România. Tot mai mulți merg la serviciu cu pachețelul de acasă.

Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând
Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând

Un angajat din trei este nemulțumit de favoritimele și diferențele salariale de la serviciu. Datele apar într-un studiu recent care arată percepția românilor despre locul de muncă.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.