Vieți distruse în accidente în care n-au avut nicio vină. Așteaptă cu anii despăgubirile

×
Codul embed a fost copiat

"Când conduc, aud, țipătul copiilor mei, în mașină", povestește supraviețuitorul unui grav accident.

Cu sechele care îl împiedică să-și mai facă meseria, bărbatul se luptă cu instituțiile statului ca să poată primi despăgubiri.

În această situație sunt tot mai multe victime, care s-au plâns că cercetările durează ani buni, timp în care nu au cum să ceară daune în instanță.

Deși au fost răniți în accidente în care nu au avut nicio vină, în multe cazuri oamenii nu au primit până acum niciun ban pentru operații, proteze ori recuperare.

Paraschiv Dorin Daniel, victima unui accident rutier: "Când conduc, eu aud ţipătul copiilor mei din spate, din maşină. A intrat în noi, nu am putut să fac nimic."

Citește și
Accident Arad
Copil de 9 ani decapitat în Arad. Cum s-a produs accidentul teribil. FOTO
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Daniel retrăieşte acele clipe de groază de fiecare dată când este la volan. Anul trecut, el, soţia şi cei doi copii au fost la un pas de moarte pe o şosea din Prahova. Cu toţii au fost răniţi grav, după ce un şofer a intrat în maşina lor. Daniel a rămas în cârje, după o fractură la femur. Viaţa i s-a schimbat complet, pentru că era ghid montan, iar acum îi este aproape imposibil să mai urce pe munte.

Paraschiv Dorin Daniel: "La noi acasă este jale. Ne-au ajutat rudele şi prietenii, am cheltuit 50 de mii de lei până acum. Copiii tipă noaptea. Eu, sănătatea mi-am pierdut-o, viaţa profesională la fel, acum trebuie să mă lupt cu statul şi nu ar fi corect."

În cazul său, cercetarea anchetatorilor bate pasul pe loc de mai bine de un an şi jumătate.

Şi Valentina aşteaptă ca poliţiştii de la Brigada Rutieră din Bucureşti să finalizeze ancheta. În 2015, a fost rănită într-un accident în Capitală. S-a ales cu fracturi la coloană, bazin şi coaste.

Brehui Paulina Valentina: "Am fost în scaun cu rotile să depun plângere, am cerut chiar să plătesc eu examenul la IML."

În acest caz, reprezentanţii Poliţiei Capitalei ne-au răspuns că în aceşti trei ani şi jumătate au aşteptat expertiza medico-legală şi au audiat martorii. Însă sunt nevoiţi să aştepte şi expertiza tehnică judiciară, pentru că nimeni nu a văzut ce s-a întâmplat.

În cazul lui Daniel, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte ne-au transmis că în acest dosar s-au făcut cercetări şi s-a dispus o expertiză.

Victimele au nevoie ca cercetările să se temine mai devreme, pentru că abia la finalizarea lor pot să ceară în instanţă despăgubiri. Între timp, mai au la dispoziţie o altă posibilitate, aceea de a ajunge la o înţelegere cu firma de asigurări, care le propune o sumă drept despăgubire.

Mădălin Roşu, asigurator: "Se face o ofertă în funcţie de starea victimei, de traumatisme, dacă a piedut vreun organ sau vreun membru."

Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație din România: "Sumele oferite de asiguratori sunt ridicole. Vă dau un exemplu, un caz la care am lucrat: a fost oferită suma de 17 mii de euro pentru un pacient căruia i-a fost amputat un picior. În condiţiile în care o proteză costa o sută de mii de euro."

Asociaţiile care apără drepturile victimelor cer de mai mulţi ani crearea unui cadru legal prin care pacienţii să primească despabugiri din primele zile de spitalizare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Două tramvaie s-au ciocnit în Capitală: O persoană a fost rănită
Două tramvaie s-au ciocnit în Capitală: O persoană a fost rănită

Un bărbat de peste 60 de ani a fost rănit uşor şi transportat la spital, după ce două tramvaie s-au tamponat pe Bulevardul Vasile Milea, a anunţat, duminică, Brigada Rutieră Bucureşti.

Copil de 9 ani decapitat în Arad. Cum s-a produs accidentul teribil. FOTO
Copil de 9 ani decapitat în Arad. Cum s-a produs accidentul teribil. FOTO

Patru membri ai unei familii, între care doi copii, au fost implicaţi într-un grav acccident rutier, sâmbătă, în judeţul Arad. În urma impactului dintre TIR și mașină, un copil de 9 ani a fost decapitat.

Accident violent, cu 4 răniți, pe o stradă din Capitală. Manevra făcută de un șofer
Accident violent, cu 4 răniți, pe o stradă din Capitală. Manevra făcută de un șofer

Un impact violent a avut loc sâmbătă pe o stradă intens circulată din București.

Copil de 9 ani, mort într-un accident în Arad. Mama sa este în stare de șoc
Copil de 9 ani, mort într-un accident în Arad. Mama sa este în stare de șoc

Un copil de 9 ani a murit, sâmbătă, într-un accident rutier produs în judeţul Arad. Mama şi fratele său au fost răniţi, dar sunt conştienţi.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.