VIDEO. Petrecăreții au ieșit cu roaba dintr-un club de fițe din Mamaia: ”În seara asta nu mai bem”

×
Codul embed a fost copiat

Două cluburi din Mamaia au fost amendate de două ori în zilele de 1 și 2 mai, pentru că nu au respectat regulile privind combaterea epidemiei de Covid-19.

Conform IPJ Constanța, la data de 1 mai a.c., în urma verificărilor respectării măsurilor de protecție sanitară, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe terasele a două cluburi din stațiune, nu se respectă normele de distanțare socială, ”mai exact persoanele nu stăteau la mesele amenajate”.

Administratorii în cauză au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 6.000 lei, conform Legii nr. 55/2020.

De asemenea, în data de 2 mai, potrivit News.ro, cele două cluburi din Mamaia au fost sancţionate din nou, pentru că nu se respecta distanţa între mese.

Noua amendă a fost de câte 2.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate deoarece oamenii prezenţi la terasele cluburilor nu respectau distanţa socială.

Citește și
Harta
Doar Capitala şi 13 judeţe mai sunt în scenariu galben. Zonele cu cele mai puține cazuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tinerii au ieșit cu roaba dintr-un club din Mamaia

 

Între timp, însă, tinerii s-au distrat din plin în cluburile din Mamaia.

Petrecerile de 1 și 2 mai ale turiştilor aflaţi în staţiunea Mamaia au arătat ca în anii buni: muzică la maximum, băuturi scumpe şi chiar un foc de artificii.

Toate s-au încheiat, însă, la 10 seara, aşa că, dornici să se distreze, tinerii au prelungit cât au putut dansul în parcări şi în camera de hotel.

La un moment dat, un tânăr a fost surprins ieșind noaptea dintr-un club ”de fițe” din Mamaia cu o roabă folosită pentru transportul băuturilor scumpe la mesele clienților.

Se pare că petrecărețul a ”împrumutat” această roabă, intenționând să ajungă cu ea ...direct acasă.

Reporter: Nu o umpli cu băutură, cu ceva?
Tânăr cu roaba: ”Nu, nu, nu. În seara asta nu mai bem, nu avem voie, că e pandemia”.
Reporter: Cum a fost weekend-ul ăsta pentru voi?
Tânăr cu roaba: ”A fost foarte frumos. Am stat liniștiți, toată lumea a stat liniștită la masă, am mâncat, fără petrecere, fără muzică ..toată lumea liniștiți.”

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Petrecere ca-n vremurile bune, pe plaja din Vama Veche. Zeci de tineri cântă și dansează, fără mască VIDEO
Petrecere ca-n vremurile bune, pe plaja din Vama Veche. Zeci de tineri cântă și dansează, fără mască VIDEO

Zeci de tineri au petrecut de 1 mai pe plaja din Vama Veche, cântând ”Eu vara nu dorm” și dansând, fără a purta însă mască de protecție și fără a respecta distanța fizică.

Doar Capitala şi 13 judeţe mai sunt în scenariu galben. Zonele cu cele mai puține cazuri
Doar Capitala şi 13 judeţe mai sunt în scenariu galben. Zonele cu cele mai puține cazuri

Capitala şi 13 judeţe se află în scenariul galben de infectări cu SARS-CoV-2, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Tinerii au regăsit spiritul Vămii, chiar și fără petrecerile de noapte. ”Până la 10 citim, apoi mergem la clubul de carte”
Tinerii au regăsit spiritul Vămii, chiar și fără petrecerile de noapte. ”Până la 10 citim, apoi mergem la clubul de carte”

O imensă speranță ne animă pe toți, după atâta timp petrecut în atmosfera apăsătoare a pandemiei. Și, poate cel mai bine s-a văzut acest dor de libertate la malul mării.

Distracție cu restricții de 1 Mai. Petrecăreții au plătit și 5.000 de euro pentru rezervarea unei mese în club la Mamaia
Distracție cu restricții de 1 Mai. Petrecăreții au plătit și 5.000 de euro pentru rezervarea unei mese în club la Mamaia

În Mamaia, cluburile care nu pot funcționa pe timp de noapte au organizat petreceri de zi, pe terase, și n-au dus lipsă de clienți. Pentru rezervarea unei mese de șase persoane unii au plătit și 5.000 de euro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.