Tot mai puțini tineri din România vor să devină părinți. Țara se confruntă cu un declin demografic de neoprit

×
Codul embed a fost copiat

România se confruntă cu un declin demografic de neoprit. Anul trecut au venit pe lume doar 155 de mii de copii, un record negativ istoric - potrivit datelor de la Statistică.

În paralel, numărul deceselor este mare, iar în unele luni ajunge să fie dublu decât cel al nașterilor. În afară de migrație, pesimism privind viitorul și lipsa unei strategii naționale, asistăm și la o schimbare de comportament demografic, spun sociologii: tinerii sunt interesați mai mult de călătorii și carieră decât de familie.

Majoritatea familiilor tinere au un copil sau cel mult doi. Interesați să își dezvolte cariera și să aibă un nivel de trai ridicat, tinerii decid tot mai greu să devină părinți.

În decembrie anul trecut au venit pe lume puțin peste 11 mii de copii, în scădere cu aproape 5 procente față de luna anterioară.

Remus Anghel, sociolog:Sunt și alte asteptări, tinerii își doresc altceva, e bine că nu se mulțumesc cu pâinea și salam cu soia și vor să călătorească, eu nu văd nimic rău în asta, oricum fenomentul ăsta venea, se întâmpla”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit datelor oficiale, vârsta medie a femeilor care devin mame este în creștere, de la puțin peste 22 de ani în 1990, la 28,9 ani în prezent.

În 2022, de exemplu, peste jumătate (55,2%) din numărul total al copiilor născuţi aveau mame salariate, iar 34,7% - mame casnice.

Radu Umbreș, sociolog: „În momentul de față a crește un copil sau mai mulți ține de costurile ridicate – și nu este vorba de costurile de bază, de supraviețuiere, ci cursuri legate de finalizarea copiilor. În societățile bogate, oamenii fac mai puțini copii și investesc mult mai mult în ei. Nu dorim să facem mulți copii care au șanse reduse la o viață bună, preferăm să investim calitativ”.

În paralel, și comunitățile de români din străinătate se tot măresc, iar în unele state româncele sunt pe primul loc la numărul de nașteri în rândul imigranților.

În primul an după revoluție, în România s-au născut aproape 315.000 de copii, iar de atunci, an de an, numărul nașterilor a scăzut constant. În anul 2023 am ajuns la aproximativ 155 de mii de nou-născuți, cu 15 la sută mai puțin decât în 2022, când au fost înregistrate peste 180 de mii de nașteri. În același timp, cu o populație îmbătrânită, și numărul deceselor este mare. Anul trecut, în decembrie, de exemplu, a fost aproape dublu față de cel al nașterilor. Bolile de circulație, adică infarctul și accidentul vascular cerebral, reprezintă principala cauză de deces în România. Pe locul al doilea sunt tumorile, urmează bolile de plămâni și cele ale aparatului digestiv.

Scăderea abruptă a numărului de nou-născuți este o problemă serioasă și în alte țări europene. Italia, de exemplu, se confruntă cu un declin puternic, la fel și Germania, unde doar numărul mare de emigranți echilibrează în prezent balanța. Și în Franța se iau tot mai multe măsuri de încurajarea natalității.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.