Tinerii din grija statului primesc 2.500 de lei pe lună, dacă merg la școală sau muncesc după ce părăsesc sistemul la 18 ani

×
Codul embed a fost copiat

Tinerii care au fost în grija statului și părăsesc sistemul la 18 ani vor primi 2.500 de lei pe lună până la 26 de ani, dacă merg la școală ori au un loc de muncă. Și rudele care își asumă creșterea copiilor fără părinți vor primi bani în plus.  

Măsurile sunt cuprinse într-un proiect aflat în dezbatere publică, menit să îi ajute pe acești tineri să se integreze mai ușor în societate.

44.000 de copii sunt acum în sistemul de protecție al statului. Unii sunt în grija asistenților maternali, alții locuiesc în centre de plasament sau cu rudele.

Aproape 6.000 dintre ei vor împlini curând 18 ani și se vor trezi că trebuie să se descurce singuri. Vor primi doar trei salarii minime pe economie, în condițiile în care ei nu au casă și nici loc de muncă.

Andreeas este președintele unei asociații care se ocupă de integrarea acestor tineri și știe cât de greu le este când ajung la majorat.

Citește și
copil ucraina romania
De la începutul războiului, 600 de copii neînsoțiți au ajuns în România
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Andreeas Novacovici, președinte ONG înființat de tinerii instituționalizați: ”Am crescut în patru centre de plasament, două de stat și două private. Ar fi însemnat mult pentru primele luni de chirie, primele cheltuieli pe care le-am făcut odată ce am fost tânăr independent din perspectiva lor, însă nepregătit pentru viață. 2.522 de ron înseamnă o sumă pe care o pot folosi pentru diverse nevoi pe care le au ca tineri, într-o țară care le oferă prea puțin. Poate că o haină, un telefon, un abonament, accesul la informații pot fi doar câteva utilități pentru acest buget”.

Și rudele celor orfani vor primi bani de la stat 

Tinerii vor primi 2.500 de lei lunar până la vârsta de 26 de ani dacă merg la școală sau la muncă.

Elena Tudor, președinte Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție: ”Nu putem risca așa sub mirajul banilor să opteze pentru indemnizație și să rămână după pe stradă. Ne dorim ca ei să fie ajutați să ducă o viață independentă și nu neapărat să stea în sistem”.

Măsurile sunt cuprinse într-un ordin comun al Ministerului Familiei și cel al Muncii, pus în dezbatere publică.

În același ordin comun este menționat și modul în care va fi plătită indemnizația lunară de sprijin acordată rudelor care nu sunt asistenți maternali, dar au în grijă unul sau mai mulți copii fără părinți. Vor primi 420 de lei pentru fiecare copil în parte, pe lângă alocația lunară de plasament.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Poveștile de viață ale unor orfani care au luat Bac-ul cu brio: Mama a sunat, şi-a cerut scuze, dar nu mă ajută scuzele
Poveștile de viață ale unor orfani care au luat Bac-ul cu brio: Mama a sunat, şi-a cerut scuze, dar nu mă ajută scuzele

Momente emoționante pentru zeci de copii din Iași, aflați în grija statului. Aceștia au fost premiați marți seara, în cadrul unei gale speciale, pentru rezultatele obținute la examenul de Bacalaureat.

De la începutul războiului, 600 de copii neînsoțiți au ajuns în România
De la începutul războiului, 600 de copii neînsoțiți au ajuns în România

Aproape 200 de copii orfani din Ucraina au ajuns în Maramureș, însoțiți de îngrijitorii din centrele lor de plasament.  

Serviciile de asistență socială, lovite de prețurile mari la energie. Copiii orfani și bătrânii, printre cei afectați
Serviciile de asistență socială, lovite de prețurile mari la energie. Copiii orfani și bătrânii, printre cei afectați

După ce au închis combinatul Azomureș și au redus activitatea de producție la ALRO Slatina, prețurile mari la energie lovesc și în serviciile de asistență socială, care îngrijesc bătrâni și copii orfani.

Consult medical, pentru zeci de copii orfani: „Este pentru prima dată cand cineva se gândește la acești copii ai noștri”
Consult medical, pentru zeci de copii orfani: „Este pentru prima dată cand cineva se gândește la acești copii ai noștri”

Copii orfani din Regin, județul Mureș, au fost consultați gratuit. Mai mulți medici pediatri au transformat un salon al orfelinatului în cabinet medical.

Copiii sărmani ai României, lăsați orfani de pandemia COVID. Peste 1,5 milioane de minori trăiesc în condiții inumane
Copiii sărmani ai României, lăsați orfani de pandemia COVID. Peste 1,5 milioane de minori trăiesc în condiții inumane

România are cei mai mulţi copii sărmani, din Uniunea Europeană - asta arată, cel mai recent raport Eurostat. Pandemia le-a făcut viaţa şi mai amară, când unii dintre ei şi-au pierdut un părinte, sau chiar pe amândoi.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă