Sfânta Parascheva, cel mai mare pelerinaj din ţară. De ce este "Ocrotitoarea Moldovei"

Procesiunea de scoatere a moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva din Catedrala Mitropolitana din Iasi
Inquam Photos / Liviu Chirica

Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, vineri dimineaţa, la scoaterea în procesiune a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi.

11-10-2019 09:38

17.000 de oameni stau deja la coadă la Sfânta Parascheva

17.000 de oameni stau deja la coadă la Sfânta Parascheva

Aproximativ 17.000 de persoane stau la un rând de câţiva kilometri aşteptând să se închine la racla cu moaştele Sf Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă în această dimineaţă pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane.

Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la rândul format pe străzile din spatele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sunt peste 17.000 de persoane. Aproximativ 7.000 dintre cei care stau la rând sunt pelerini veniţi din Voluntari, ei fiind aduşi de 140 de autocare.

Cei care ajung acum să se închine la racla Sf Cuvioase Sf Parascheva stau la rând de azi noapte de la ora 2,00. Mulţi dintre ei au ţinut să fie prezenţi la Mitropolie pentru a lua parte la procesiunea de scoatere a moaştelor din Catedrală, eveniment care a avut loc vineri dimineaţă la ora 06,00.

"Pentru pelerinii care vin în aceste zile la Iaşi au fost tipărite 100.000 de exemplare din "Ghidul pelerinului", cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, 250.000 de iconiţe plastifiate înfăşându-i pe Sfântul Ierarh Spiridon şi Sfânta Parascheva, două pliante color despre vieţile celor doi sfinţi în câte 10.000 de exemplare. Toate acestea vor fi distribuite gratuit pelerinilor care vor veni la Iaşi", a explicat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Conform sursei citate, anul acesta "Voluntarii Sfintei Parascheva" sunt în număr de 120 de laici şi 40 de preoţi.

"Laicii vor fi prezenţi şi la Gară sau în anumite puncte de informare din oraş unde să îndrume pe pelerini, în catedrală şi în curte sau de-a lungul rândului. Cei 40 de preoţi vor merge, la anumite intervale orare, de-a lungul rândului de pelerini pentru a discuta cu ei, a le răspunde la întrebări, a le aduce la cunoştinţă anumite informaţii. Există un program numit "Hrană pentru pelerini", prin care Biroul de Asistenţă Socială al Mitropoliei oferă 30.000 de pachete care constau în alimente ambalate, patiserie ambalată, ceai cald, cafea, în perioada 11-15 octombrie. La aceste pachete se adaugă ceai cald în fiecare noapte în intervalul 21.00-06.00. Desigur, vor mai fi şi alte instituţii bisericeşti sau laice care vor oferi hrană, ceai sau cafea", a spus preotul Constantin Sturzu.

Municipalitatea ieşeană a anunţat că pe străzile din apropierea Mitropoliei vor fi amplasate şase ecrane de mari dimensiuni.

"Pe ecranele mari situate de-a lungul rândului pelerini vor putea vedea şi auzi slujbele din catedrală, vox-pop-uri cu pelerini care au venit în alţi ani, cuvinte duhovniceşti, vor afla informaţii utile despre program sau despre cum să se închine când ajung la sfintele moaşte. Nu va fi transmisie continuă, vor exista şi momente de pauză, desigur", a mai spus preotul Constantin Sturzu. 

11-10-2019 09:04

Primul pelerin care s-a închinat la moaşte, o femeie de 76 de ani care a stat aproape o zi la rând

Primul pelerin care s-a închinat la moaşte, o femeie de 76 de ani care a stat aproape o zi la rând

Prima persoană venită în pelerinaj care s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost Elena Săbiuţă, o femeie în vârstă de 76 de ani, din Piatra Neamţ. Ea spune că a aşteptat 22 de ore acest moment.

"Am venit aici să ne încărcăm cu Duh Sfânt. Stăm la rând de ieri dimineaţă de la ora 9,00. Am avut noroc. Anul acesta a fost cald, nu a mai plouat şi nu a mai fost aşa de frig. Eu am venit însă pregătită. Am în geantă o păturică. Vin aici de 14 ani. Vă spun drept, prima dată când am venit dimineaţa la procesiunea de scoatere a moaştelor am fost foarte impresionată. Am simţit un fior în tot corpul, aşa de mult m-a impresionat. De atunci nu am lipsit în niciun an", a spus Elena Săbiuţă.

Femeia care de 14 ani este prima la Sfânta Parascheva

Femeia care de 14 ani este prima la Sfânta Parascheva
11-10-2019 09:00

Procesiune cu cu moaştele Sfintei Parascheva, vineri dimineaţă

Procesiune cu cu moaştele Sfintei Parascheva, vineri dimineaţă

Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, vineri dimineaţa, la scoaterea în procesiune a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva. În jurul orei 6,00, un sobor de preoţi, condus de Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a purtat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în procesiune. Aceasta a fost apoi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Catedralei Mitropolitane. Preoţii vor oficia în orele următoare slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie.

La procesiune au luat parte mii de pelerini. Majoritatea acestora au venit la Iaşi încă de joi dimineaţa şi s-au aşezat la rând în aşteptarea momentului în care se vor închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mulţi dintre credincioşi sunt din Voluntari, în cursul acestei zile urmând să ajungă la Iaşi 170 de autocare din această localitate.

Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească şi moaştele Sf Spiridon. Moaştele vor fi aduse la Iaşi, sâmbătă seara, de la o mănăstire din Corfu, special pentru pelerinii care vin la prăznuirea hramului Sf. Cuvioase Parascheva.

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă în fața Mitropoliei din Iaşi şi astfel începe cel mai mare pelerinaj din România, la care sunt aşteptaţi peste 200.000 de oameni.

11-10-2019 09:06

De ce este considerată Sfânta Parascheva "Ocrotitoarea Moldovei"

De ce este considerată Sfânta Parascheva "Ocrotitoarea Moldovei"

Potrivit tradiţiei, racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva va fi scoasă sâmbătă seara din Curtea Mitropoliei şi purtate în procesiunea ''Calea sfinţilor'' pe străzile din centrul Iaşiului, după care vor fi reaşezate spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Racla va rămâne aici până când se vor închina toţi pelerinii sosiţi la Iaşi de hramul Sf. Cuvioase Parascheva.

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Tradiţia spune că şi-a împărţit hainele şi hrana cu săracii, deşi era mustrată de părinţii ei. După moartea acestora, Parascheva a renunţat la avere şi a părăsit casa părintească pentru a intra în monahism la o mănăstire din apropierea Constantinopolului. De aici a plecat la Ierusalim, retrăgându-se apoi în pustiul Iordanului, într-o mănăstire de maici, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani, după care s-a întors în satul său natal, Epivat, unde a mai trăit încă doi ani, în post şi rugăciune.

Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ''Sfinţii Trei Ierarhi''.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ''Trei Ierarhi".

În prezent, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Deşi Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română, ea este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

Un lung şir de pelerini aşteaptă la Iaşi să parcurgă treptele rugăciunii şi să se închine la Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi ale Sfintei Ecaterina.

11-10-2019 09:12

Sfânta Parascheva, tradiţii şi obiceiuri

Sfânta Parascheva, tradiţii şi obiceiuri

Conform credinţei populare, în această zi este interzis să calci, să coşi, să faci de mâncare sau orice alte treburi în gospodărie. Se spune că dacă nu ţii cont de toate acestea te vei alege cu dureri de cap şi de ochi. O altă superstiţie străveche spune că, printre bucăţele mâncate sau care sunt date de pomană nu trebuie să fie nuci, castraveţi sau pepenele roşu. În schimb, este recomandată împărţirea de must şi de vin nou, dar şi de pâine.

Potrivit tradiţiei, Sfânta Cuvioasa Parascheva se roagă la bunul Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate. În popor se spune că dacă eşti însărcinată este recomandat să împarţi din bucătele tale cu copiii sărmani. Astfel, Sfânta Parascheva te va ocroti la naştere, iar naşterea copilului va fi una uşoară şi lipsită de dureri.

Mai mult decât atât, se fac şi unele previziuni ale vremii în funcţie de cum este vremea în ziua în care Sfânta e prăznuită, adică 14 octombrie.

În capitala Moldovei a început unul din cele mai mari pelerinaje din ţară. În această dimineaţă, înainte de răsărit, racla cu Sfintele Moaşte ale Cuvioasei Parascheva a fost scoasă în fata Catedralei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită

„Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie.

Veste bună pentru bucureșteni: va fi construit un complex de servicii sociale. Anunțul făcut de Nicuşor Dan
Veste bună pentru bucureșteni: va fi construit un complex de servicii sociale. Anunțul făcut de Nicuşor Dan

Nicuşor Dan anunţă că Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale care va include şi cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România.

Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari

O sumă de aproximativ 1.882 miliarde de euro a fost cheltuită, în anul 2021, pentru plata pensiilor în ţările membre ale Uniunii Europene, sau 12,9% din Produsul Intern Brut al UE, conform datelor publicate marţi de Eurostat.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.