Cât îi costă pe oşeni o nuntă care ţine 3 zile şi 3 nopţi. Mireasa, costum de 25 de kg

×
Codul embed a fost copiat

Nunţile au trezit iar la viață Țara Oașului! Petrecerile ţin 3 zile şi 3 nopţi şi fiecare familie cheltuie mii de euro ca să-şi uimească prietenii şi neamurile.

Uliţele satelor vuiesc de cântece tradiţionale, spre încântarea străinilor, care s-au nimerit prin zonă.

Mai multe imagini în galeria foto

După o relație de 3 ani, Ionela şi Ionuţ se căsătoresc. Deşi a născut recent, mireasa a ţinut să respecte obiceiul şi va purta un costum de peste 25 de kg.

Mama miresei: "Astăzi este ziua ei cea mai frumoasă şi cum îi stă la cer cu stele îi stă şi la mireasă cu mărgele."

Citește și
romani strainatate
Mesajele românilor care doar de Sărbători se întorc acasă. "E foarte greu în străinătate”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Costumul trebuie purtat până la lăsarea serii.

Ionelea Fehe, mireasa: "Aşa s-a făcut de când era bunica şi mami şi sunt frumoase şi n-am vrea să le dăm la o parte să le purtăm cât mai mult şi cât mai departe."

După o noapte grea, de somn mai mult ca pe ace, pentru a avea grijă de împletitura meticuloasă, chinul celei de-a două zile bate la uşă. Se anunţă alte ore de pregătiri şi dans, pe temperaturi caniculare.

În tot acest timp, străinii imortalizează momentele rare pentru ei.

Afară, socăcițele amestecă în ceaune friptura pentru sutele de invitaţi.

Această familie vine în ţara doar o dată pe an şi chiar dacă a ridicat o casă de dimensiunile unui palat, se bucura de ea doar câteva zile, între două nunţi.

Nuntaşi: "Am plecat din România acum 10 ani, ne-am stabilit în Spania, venim în fiecare an, la cei dragi."

Şi cum petrecerile la oşeni ţin 3 zile şi 3 nopţi, se schimba mai multe ţinute

Nuntaş: "O mie de euro cu hainele şi evenimentul, minim cheltuim"

După nuntă ţărănească urmează cea domnească, adică la restaurant, însă cum septembrie bate la uşa curând şi mârâi şi oaspeţii lor vor lua iar drumul străinătăţii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De ce în România nu există nicio fermă de scoici. Anchetă a Inspectorului Pro
De ce în România nu există nicio fermă de scoici. Anchetă a Inspectorului Pro

Apele Mării Negre nu pot fi închiriate şi nici concesionate, iar asta blochează orice investiţie. Nu se pot lua fonduri europene ori pune pe picioare ferme acvative.

Mesajele românilor care doar de Sărbători se întorc acasă.
Mesajele românilor care doar de Sărbători se întorc acasă. "E foarte greu în străinătate”

Ţara Oașului freamătă de culoare. Oșenii întorşi din străinătate sunt cu ai lor acasă. Primesc uratorii, îşi vizitează rudele, dar, mai ales, merg la slujbă cu toată familia.

Sezonul nunților în Ţara Oașulului. Rochia de mireasă de 30 de kg care costă cât o mașină
Sezonul nunților în Ţara Oașulului. Rochia de mireasă de 30 de kg care costă cât o mașină

Este sezonul nunţilor şi petrecerilor în Ţara Oașulului unde, de mai bine de o lună, uliţele satelor vuiesc de muzica ceterașilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.