Raport al CE: Unul din trei elevi din România știe doar să folosească internetul în scop recreativ, nu și educativ

×
Codul embed a fost copiat

Deși petrecem zeci de ore pe săptâmână cu ochii în ecrane, când vine vorba de noțiuni elementare de folosire a computerului stăm foarte prost. Asta ne arată un raport recent, realizat de Comisia Europeană și câteva asociații din domeniul educației.

Chiar si tinerii sunt slab pregătiți. Unul din trei elevi din România știe doar să folosească internetul în scop recreativ, nu și educativ. Iar discrepanța dintre cei de la orașe și cei din mediu rural este uriașă.

Un test adresat elevilor de la școala generală și liceu a scos la iveală că aceștia au un nivel minim funcțional atunci când vine vorba de utilizarea tehnologiei. Întrebările puse făceau referire la trimiterea unui email și folosirea motoarelor de căutare, la instalarea unor programe, dar și la siguranța și protejarea dispozitivelor.

Media punctelor obținute de tineri când vine vorba de competențe digitale a fost de 65 dintr-un total de 100, ceea ce ne plasează sub media europeană.

În mediul urban tinerii s-au descurcat mai bine față de cei din rural, diferența fiind de 24 de puncte. Rezultatele au mai arătat și faptul că nivelul alfabetizării digitale crește în funcție de dispozitivul folosit. De pildă scorul pentru telefoane mobile este de 19,8 puncte, tabletă, 51.2 puncte şi creşte în cazul unui elev care are un computer, până la 82 de puncte.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Elevi: ”Sunt unii colegi care nu știu să folosească nici calculatorul. Au tehnologia la îndemână au și educația cât se poate, dar degeaba dacă tu nu vrei să înveți. Ține de tine în primul rând”.

Alfabetizarea digitală minimă înseamnă că un elev știe să folosească motoare de căutare, emailul și platforme cu diferite cursuri și poate să creeze conținut digital. În plus are cunoştinţe legate de sistemele de protejare a datelor personale și a dispozitivelor. Concluziile testului arată însă că tinerii folosesc internet mai mult pentru distracţie şi mai puţin pentru educaţie.

Elevii ar trebui să înveţe aceste noţiuni la cursurile de tehnologia informaţiei, care se predau săptămânal începând cu clasa a cincea.

Fată: ”Am auzit că la alte școli sunt profesori care abia știu să deschidă un calculator. Și sunt profesori de TIC.”

Aproape o treime din școlile din România nu sunt dotate cu calculatoare, iar conștiințele cadrelor didactice lasă de dorit mai ales în zonele rurale.

Viforel Dorobanțu - Director Școala nr.1 Curcani, Călărași: ”În intervalul clasa pregătitoare și clasa a 4-a nu se face nimic în această direcție, iar noi simțim o nevoie să se facă și dacă avem noroc să avem în școală profesori care au abilități”.

Paul Apostol - Fondator Digital Nation: ”Cred că trebuie să ne uităm și dincolo de alfabetizarea digitală, pentru că există acum un nou risc. Spațiul de atenție, cât de mult timp poți fi focusat. Alfabetizarea digitală poate spune că da, poți rezolva o problemă cu această tehnologie, dar s-ar putea să fie doar genul de probelme scurte. S-ar putea să nu poți sta 3 ore atent”.

Nivelul de alfabetizare digitală în cazul copiilor creşte odată cu al părinţilor, însă și acesta este cel mai scăzut din Uniunea Europeană.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”

O fermă din Vaslui își plătește zilierii și cu 100 de euro pe zi, la culesul cireșelor, singura condiție fiind să strângă cât mai multe fructe. Oamenii sunt încântați și le spun celor din afară să se întoarcă în România, pentru că aici sunt respectați.

 

Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță
Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță

Cea mai dramatică prăbușire a drepturilor muncitorilor se înregistrează în Europa, unde situația e atât de gravă, încât se consideră că însăși ”democrația se află în pericol”. Suprinzătoarea rază de speranță vine din România.

 

„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită

„Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.