Primul recensământ al persoanelor fără adăpost din București. „Sunt un animal care mă adaptez”

×
Codul embed a fost copiat

Când se face frig, sărmanii fără adăpost devin mai vizibili pentru că nu se mai pot retrage pe băncile din parcuri. Îi vedem uneori în intersecții, la metrou, în gară sau prin tramvaie, uneori în centrul Capitalei, așteptând un ban sau ceva de mâncare de la trecători.

Fiecare are o poveste de spus, dar mulți sunt închiși în sine, bolnavi și deznădăjduiți. Zilele acestea a fost făcut pe teren primul recensământ al persoanelor fără adăpost din ultimii 20 de ani.

Pe Cornelia am găsit-o într-un centru de femei al Direcției Generale de Asistență Socială. A lucrat ca femeie de serviciu și a ajuns pe străzi după ce firma a angajat pe cineva mai tânăr în locul ei. Din cauza vârstei și a studiilor medii, i-a fost greu să se reangajeze. Și-a pierdut casa în urma divorțului, iar copiii nu au avut posibilitatea materială s-o ajute.

Cornelia Roșu, 65 ani: Eu am lucrat undeva, m-au dat afară. Am ajuns pe drumuri și am dormit tot în același loc unde stăteam, că am lucrat cam mult acolo, vreo 10 ani.
Reporter: Aici în centru cu ce vă ocupați?
Cornelia Roșu: Ziua mai citesc. Eu citesc romane de dragoste, îmi plac”.

De trei ani stă în Centrul pentru Femei Filaret. Toate cele 32 de locuri ale centrului sunt ocupate. Asistenții sociali încearcă să ajute fiecare caz în parte.

Citește și
timisoara
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit pe bancheta unei mașini, în Timișoara. Ar fi fost un om al străzii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Elena Adam, asistent social: „Sunt persoane care au locuit în stradă. Sunt ajutate să obțină într-o prima fază acte de identitate, sunt sprijinite emoțional să obțină un loc de muncă”.

Mulți dintre acești oameni năpăstuiți, care ajung pe drumuri, nu se îndreaptă spre centrele sociale. Pe Marian, de exemplu, l-am întâlnit în parcul din fața Gării de Nord.

Marian: „Azi noapte am stat în gară, m-a dat o dată afară. Am intrat pe altă ușă și am înghețat de frig. Zic să mă duc la tren, că e mai călduț puțin.”
Reporter: „Păi, și în tren vă lasă?”
Marian: „Ne lasă cât ne lasă și ne dă jos”.

Omul nu vrea să meargă într-un adăpost de noapte, pentru că nu-i plac condițiile, spune el.

Reporter: „În majoritatea cazurilor, care sunt motivele pentru care refuză?”
Marian Ursan, director Asociația Carusel: „Vorbim despre traume aici, experiențe pe care le-au avut, violență extremă. Oamenii preferă să rămână afară, chiar dacă sunt -20 de grade. Chiar și atunci putem face ceva. Putem să trecem pe la oameni să ducem un ceai, pături”.

„Omul este cel mai adaptabil animal. Eu sunt un animal care mă adaptez”

Asta și fac cei de la Asociația Carusel. În fiecare seară de luni și de miercuri, asistenții sociali îi caută pe străzi pe sărmanii fără adăpost și le duc ceva de mâncare.

Om al străzii: ”Omul este cel mai adaptabil animal. Eu sunt un animal care mă adaptez. Am dormit prin canale, acum dorm într-un garaj”.

Asociația are și centre dotate cu dușuri și mașini de spălat, iar oamenii primesc mâncare și haine.

În încercarea de a afla câți oameni ai străzii sunt în Capitală, primăriile și organizațiile nonguvernamentale au făcut un recensământ, primul de acest fel din ultimii 20 de ani.

1.600 de persoane fară adăpost ar fi în prezent din București. Aflăm de la asistenții sociali că acești oameni se mută dintr-un loc într-altul, se ascund prin scări de bloc sau prin clădiri abandonate. Așa că recenzarea lor este mai complicată. Dar numai în funcție de aceste date oficiale pot fi acordați bani pentru ca acești oameni necăjiți să fie ajutați.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Am țipat de bucurie, apoi m-am prăbușit în genunchi și am plâns”. Om al străzii, câștigătorul a peste 100.000 de dolari
„Am țipat de bucurie, apoi m-am prăbușit în genunchi și am plâns”. Om al străzii, câștigătorul a peste 100.000 de dolari

Robert, în vârstă de 36 de ani, a povestit pentru New Zealand Herald cum viața lui i s-a schimbat radical. Bărbatul a povestit că a decis să parieze cinci dolari pe o echipă de fotbal și astfel a devenit câștigătorul a peste 100.000 de dolari.

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit pe bancheta unei mașini, în Timișoara. Ar fi fost un om al străzii
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit pe bancheta unei mașini, în Timișoara. Ar fi fost un om al străzii

O femeie a sesizat Poliţia după ce a observat cadavrul unui bărbat într-o maşină parcată pe o stradă din Timişoara. Din primele informaţii, se pare că este vorba despre un om al străzii.

 

VIDEO. Fosta soție a lui Ben Affleck, actrița Jennifer Garner, s-a descălțat de adidași ca să-i ofere unui om al străzii
VIDEO. Fosta soție a lui Ben Affleck, actrița Jennifer Garner, s-a descălțat de adidași ca să-i ofere unui om al străzii

Jennifer Garner a făcut un gest emoționant față de un om al străzii din Los Angeles, în parcarea unei plaje din Santa Monica.  

Autoritățile din Capitală încearcă să ajute oamenii străzii să treacă cu bine peste nopțile geroase
Autoritățile din Capitală încearcă să ajute oamenii străzii să treacă cu bine peste nopțile geroase

Într-una dintre cele mai reci nopți ale sezonului, autoritățile din Capitală au încercat să îi salveze din frig pe oamenii străzii.

Povestea cutremurătoare de viață a zece oameni ai străzii din Iași, care s-au adăpostit de iarnă într-o hală. „Sunt singur”
Povestea cutremurătoare de viață a zece oameni ai străzii din Iași, care s-au adăpostit de iarnă într-o hală. „Sunt singur”

În plină iarnă, zece oameni sărmani din Iași s-au adăpostit într-o fostă fabrică de țigarete. Și-au improvizat aici două camere cu sobe și, din puținul pe care îl câștigă muncind cu ziua, se gospodăresc cum pot.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.