O elevă din Sânnicolau Mare, agresată de două colege. Poliţia a deschis dosar penal. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii din oraşul Sânnicolau Mare au deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care o elevă de 14 ani este agresată de alte două colege.

"În urma apariţiei în mediul online a unor imagini video care surprind scene de violenţă, din data de 15 iunie, în care o minoră în vârstă de 14 ani a fost agresată de către alte două adolescente de 12 ani şi 14 ani, la nivelul Poliţiei Oraşului Sânnicolau Mare se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun", a transmis, joi, Poliţia Timiş.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu, a anunţat că o comisie cercetează cazul.

În urmă cu 10 zile, Marin Popescu a demis conducerea Liceului Alimentar din Timişoara, unde a fost filmat un caz similar, de bullying, asupra unei eleve cu nevoi speciale, comis de către colegele de clasă într-o sală de laborator, în care nu se afla în acel moment niciun cadru didactic. El atrăgea atenţia că la sfârşit de an şcolar poate creşte numărul unor astfel de agresiuni, iar profesorii nu trebuie să se concentreze doar pe pregătirea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, în detrimentul siguranţei elevilor.

Citește și
Profesor de religie din Alba condamnat după ce a întreținut relații intime cu o elevă minoră, care a și născut
Profesor de religie din Alba, condamnat după ce a avut relaţii intime cu o elevă minoră, care a și născut
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mama fetei care a fost lovită într-un liceu din Timișoara face dezvăluiri șocante: ”I-au dat foc cu bricheta”
Mama fetei care a fost lovită într-un liceu din Timișoara face dezvăluiri șocante: ”I-au dat foc cu bricheta”

După scenele revoltătoare filmate într-o şcoală din Timişoara, în care o elevă era lovită şi umilită de patru colegi, Inspectoratul Şcolar Judeţean a luat primele măsuri.

Profesor de religie din Alba, condamnat după ce a avut relaţii intime cu o elevă minoră, care a și născut
Profesor de religie din Alba, condamnat după ce a avut relaţii intime cu o elevă minoră, care a și născut

Un profesor de religie din județul Alba a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce a întreținut relații intime cu o elevă minoră, care a și născut după aceea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.