Minora acuzată de lovire în cazul din Târgu Jiu a fost pusă sub control judiciar

×
Codul embed a fost copiat

Minora de 14 ani, din Târgu Jiu, cercetată pentru lovire sau alte violenţe, a fost pusă sub control judiciar. Ea a fost reţinută, luni, de poliţişti.

"În continuarea cercetărilor efectuate de poliţişti, o tânără de 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuită de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, a fost reţinută pentru 24 de ore şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj", a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu, pentru Agerpres.

Poliţiştii efectuează cercetări în două dosare penale pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, în urma a două filmări care au apărut în spaţiul public.

În prima filmare, o minoră de 13 ani este agresată de alte adolescente, au informat, duminică seara, reprezentanţii IPJ Gorj.

"În cursul zilei de astăzi (duminică n.r.), având în vedere imaginile apărute în spaţiul public pe o reţea de socializare, ne-am autosesizat cu privire la aceste aspecte, conducerea IPJ Gorj dispunând efectuarea de verificări. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele trei tinere care ar fi exercitat acte de violenţă au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, fiind însoţite de către părinţi, în vederea audierii", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Citește și
batuta Deva
Nou caz de violență. O fată de 16 ani a fost bătută și jignită de o alta de 13 ani, în Deva
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În cealaltă filmare, o minoră de 12 ani din Târgu Jiu este agresată de alte trei fete.

Potrivit IPJ Gorj, părinţii minorilor care au fost implicaţi în evenimentul în care minora de 13 ani este agresată de alte adolescente au fost sancţionaţi cu câte 500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tatăl fetei agresoare din Târgu Jiu: ”Nu este în regulă să fie băgat un copil în arest”
Tatăl fetei agresoare din Târgu Jiu: ”Nu este în regulă să fie băgat un copil în arest”

Tatăl fetei care a fost reținută de polițiștii din Târgu Jiu, după ce a bătut o altă fată de 13 ani, afirmă că ”nu este tocmai în regulă să fie băgat un copil în arest”.

Nou caz de violență. O fată de 16 ani a fost bătută și jignită de o alta de 13 ani, în Deva
Nou caz de violență. O fată de 16 ani a fost bătută și jignită de o alta de 13 ani, în Deva

Poliţiştii din municipiul Deva s-au sesizat din oficiu, după ce pe o reţea socială au apărut imagini cu o fată de 16 ani care a fost bătută de o alta de 13 ani, în faţa mai multor adolescenţi.

Tatăl fetei bătute și umilite la Târgu Jiu:
Tatăl fetei bătute și umilite la Târgu Jiu: "Au ameninţat-o că dacă spune ceva o omoară"

Un nou caz revoltător de violenţă ne reaminteşte ca tinerii români sunt printre fruntaşii Europei la bullying, iar numărul cazurilor ar putea creşte odată cu începerea şcolii.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.