Mai puține comenzi pentru firmele de curățenie, din cauza pandemiei. Cât costă să ai casa lună de Paște

×
Codul embed a fost copiat

Paștele este tot mai aproape, așa că în foarte multe case începe curățenia generală de primăvară. Dacă pe vremuri erau concursuri de bătut covoarele în spatele blocului, acum firmele de curățenie au preluat mult din treaba femeilor.

 

Și totuși, spre deosebire de un an obișnuit unii dintre clienți se gândesc de două ori înainte să cheme niște persoane din afară să le calce pragul.

Acești doi soți au doi copii și un program încărcat, așa că au antamat o firmă de curățenie ca să le facă lună casa înainte de sărbători.

Mihai Ganea: ”Am reușit să petrecem noi mai mult timp noi ca familie și se vede că s-a făcut curat când vin ei. Când facem noi, cu doi copii mici, după 10 minute e la loc mizerie”.

Citește și
tara fagarasului
Aproximativ 5.000 de voluntari au luat parte la cea mai amplă campanie de curățenie din Țara Făgărașului
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Cristian Gârboan, reprezentant firmă de curățenie: ”Folosim produse profesionale de dezinfecție și purtăm și mască, mănuși, ca să fim în siguranță”.

Pentru un apartament de două camere, de exemplu, prețurile încep de la 300 de lei. Doar că firmele specializate înregistrează mai puține cereri.

 

Pentru articolele voluminoase, românii apelează la laundromate

 

Simion Meseșan, reprezentant firmă de curățenie: ”De când a început pandemia, oamenii sunt mai reticenți să lase oameni înăuntru și stau mai mult timp acasă, așa că tind să își facă ei curat. Solicitări avem, dar aveam mai multe înainte de pandemie”.

Așa că cei mai mulți își curăță singuri locuințele, dar apelează pentru articolele voluminoase la spălătoriile self-service.

Adina Rizea, reprezentanta unui lanț de laundromate: ”Zilele trecute am văzut mult mai multă lume care a venit să spele pilote, plăpumi, perdele, tot felul de obiecte pe care de obicei le speli la curățenia de primăvară. Mai puțin azi, de Florii, care e sărbătoare pentru noi ortodocșii și lumea respectă destul de mult această sărbătoare”.

Ca să folosească o astfel de mașină, oamenii dau în jur de 20 de lei pentru spălat și uscat.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O femeie de 74 de ani din Târgoviște a căzut de la etajul 3, în timp ce spăla geamurile locuinţei
O femeie de 74 de ani din Târgoviște a căzut de la etajul 3, în timp ce spăla geamurile locuinţei

O femeie de 74 de ani a căzut, marţi, de la etajul trei al unui bloc din Târgovişte, dezechilibrându-se în timp ce spăla un geam, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Aproximativ 5.000 de voluntari au luat parte la cea mai amplă campanie de curățenie din Țara Făgărașului
Aproximativ 5.000 de voluntari au luat parte la cea mai amplă campanie de curățenie din Țara Făgărașului

În data de 17 aprilie, comunitățile din zona Țării Făgărașului au fost provocate pentru a participa la campania de curățenie ,,Mănușa de Aur ’’.

O femeie din Vaslui și-a pus în pericol viața în timp ce a ieșit pe balcon pentru a curăța geamurile. VIDEO
O femeie din Vaslui și-a pus în pericol viața în timp ce a ieșit pe balcon pentru a curăța geamurile. VIDEO

O femeie din Vaslui și-a pus în pericol viața în timp ce a ieșit pe balcon pentru a curăța geamurile.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.