Ei sunt ”eroii” de la Suceava. Pompierii care ”au evitat o tragedie” la spital

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Afacerilor Interne a publicat pe pagina sa de Facebook fotografii cu pompierii ”eroi” care au intervenit în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a izbucnit un incendiu puternic.  

MAI precizează că aceștia sunt doar o parte din cei peste 70 de salvatori, care au ieșit din această misiune ”plini de cenușă și cu hainele mirosind a fum”.

Aceștia au fost alertați de urgență puțin după miezul nopții de miercuri spre joi, 3 februarie, iar în mai puțin de 10 minute au reușit să lichideze incendiul de la spitalul Suceava.

Ministerul de Interne precizează faptul că acești pompieri ”au evitat o tragedie”, evacuând în siguranță toți cei 329 de pacienți, dintre care 102 erau copii - 57 fiind nou-născuți.

Citește și
Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava
SJU Suceava, obligat să achite daune morale familiei unui pacient care a murit după ce s-a infectat cu COVID în spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mesajul Ministerul Afacerilor Interne:

Azi-noapte chipurile a peste 70 de salvatori au arătat precum al lor… plini de cenușă și cu hainele mirosind a fum…

Ei sunt: Dumitru Croitor, Bogdan Pețenghea, Adrian Cucu, Daniel Palievici, Nicolae Lazăr și Ioan Bursuc și sunt doar o parte din cei peste 70 de pompieri care au acționat pentru stingerea incendiului izbucnit la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

În jurul orei 00.30, au fost anunțați:

“-Luați-vă echipamentul. Mobilizați toți oamenii. Avem nevoie de cât mai mulți! A izbucnit un incendiu la Spital!” … iar în mai puțin de 10 minute incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate victime! Mulțumim pompierilor, mulțumim personalului medical! Ei au evitat o tragedie, evacuând în siguranță toți cei 329 de pacienți, dintre care 102 copii (57 nou-născuți)!

Știm, poate o să spuneți că și-au făcut doar datoria. Pentru noi însă, și îndeosebi, pentru cei salvați, ei sunt EROI”.

Incendiul de la Spitalul Suceava

 

A fost panică în noaptea de miercuri spre joi, 3 februarie, la spitalul de urgență din Suceava.

29 de pacienți, printre care mame, femei gravide, lăuze, copii şi nou-născuți, au fost treziți din somn și evacuați, după ce a fost dată alarma de incendiu iar un fum înecăcios a cuprins etajul 4 al clădirii.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului s-au deplasat toate forțelele și mijloacele de la Detașamentul Suceava. 

329 de pacienți, printre care mame, alături de 102 copii și 57 de nou-născuți au fost evacuaţi. De pe etajul unde au izbucnit flăcările au fost evacuate 40 de persoane.

  

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Peste 300 de pacienţi, între care și nou-născuți, evacuați
Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Peste 300 de pacienţi, între care și nou-născuți, evacuați

Peste 300 de pacienţi internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au fost evacuaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, relatează Agerpres.

SJU Suceava, obligat să achite daune morale familiei unui pacient care a murit după ce s-a infectat cu COVID în spital
SJU Suceava, obligat să achite daune morale familiei unui pacient care a murit după ce s-a infectat cu COVID în spital

Spitalul Județean Suceava este obligat să achite daune morale unei femei care a rămas văduvă după ce soțul său a murit de Covid-19.  

Incendiu la Spitalul de Urgență Suceava. 329 de pacienţi, între care 57 de nou-născuți, evacuați
Incendiu la Spitalul de Urgență Suceava. 329 de pacienţi, între care 57 de nou-născuți, evacuați

A fost panică în noaptea de miercuri spre joi la spitalul de urgență din Suceava.

Primarul Sucevei: Sunt pacienți care s-au vindecat după trecerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor
Primarul Sucevei: Sunt pacienți care s-au vindecat după trecerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor

Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, susține că are statistici și mărturii ale oamenilor „care s-au vindecat ca urmare a trecerii cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor.”

Incendiu la Centrul de Recuperare a Persoanelor cu Handicap din Pojorâta. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale
Incendiu la Centrul de Recuperare a Persoanelor cu Handicap din Pojorâta. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale

Pompierii militari au intervenit, joi, la stingerea unui incendiu izbucnit la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din Pojorâta, a anunțat ISU Suceava, potirvit Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.