Concertul organizat de institutul lui Iliescu pentru eroii Revoluției a fost anulat

Ion Iliescu

Concertul care urma să fie organizat duminică, 22 decembrie, în memoria eroilor Revoluției din 1989, a fost anulat, după ce mai mulți artiști au renunțat să mai participe la acest eveniment.

Evenimentul, intitulat, „30 de ani de libertate”, era organizat de Institutul Revoluției Române - condus de Ion Iliescu.

Marian Rădună, reprezentant al unuia dintre grupurile civice care au contestat acest eveniment, a anunțat că echipa care trebuia să monteze scena în Piața George Enescu din București a plecat fără să mai facă nimic.

”Am fost in Piața George Enescu să văd dacă au montat ceva. Echipa care trebuia sa monteze scena, plecase cu câteva minute înainte. Camioanele nu au mai ajuns.

Angajații de la Compania Parking erau la datorie, după ce au fost sunați aseară sa vina la muncă. Cred că este timpul ca NOI cetățenii sa fim cetățenii liberi pentru care au luptat și au murit Eroii din ‘89. Avem obligația să aflăm adevarul acum, chiar dacă trebuia sa-l știm din ‘90 și sa-i punem la treaba pe cei care au in fisa postului, aflarea adevărului.

Citește și
Ion Iliescu
Ion Iliescu, critic la adresa PSD: "S-a transformat într-un partid al puterii". INTERVIUL integral
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Au fost urmași, revoluționari care au spus, dar nu au fost ascultați. Va Mulțumesc tuturor celor care ati reacționat imediat, artiștilor care s-au retras, cu mențiunea ca trebuie sa se informeze mai bine, și colegilor civici din Rezistenta, Geeks for Democracy, Inițiativa România, Freedom House, Corupția ucide și Asociația „ 21 Decembrie 1989 ” - a anunțat Rădună pe Facebook.

De asemenea, evenimentul a fost șters de pe Facebook.

La acest concert au fost anunțate formații și artiști precum: Holograf, Vunk, Andra, Corina Chiriac, Irina Loghin, Gabriel Dorobanțu, Mioara Velicu sau Horia Moculescu.

Prima formație care a anunțat că renunță să mai participe la eveniment a fost VUNK

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Câteva grupări civice contestă concertul organizat de Institutul lui Ion Iliescu în 22 decembrie
Câteva grupări civice contestă concertul organizat de Institutul lui Ion Iliescu în 22 decembrie

Mai multe grupuri civice contestă concertul organizat de Institutul Revoluției Române - condus de Ion Iliescu - eveniment care are loc duminică, 22 decembrie 2019.

Ion Iliescu, critic la adresa PSD:
Ion Iliescu, critic la adresa PSD: "S-a transformat într-un partid al puterii". INTERVIUL integral

Fostul președinte Ion Iliescu a publicat, pe blogul personal, interviul pe care l-a acordat agenției guvernamentale de presă din Rusia, TASS, în care a vorbit despre relația dintre cele două țări, dar și despre problemele din PSD.

Iliescu, interviu pentru presa rusă după luni de tăcere. Ce spune despre PSD și relațiile cu Rusia
Iliescu, interviu pentru presa rusă după luni de tăcere. Ce spune despre PSD și relațiile cu Rusia

Ion Iliescu a acordat un interviu pentru agenția guvernamentală de presă din Rusia, TASS, în care a vorbit despre relația dintre cele două țări și despre cât de important este ca acestea să aibă o relație normală.

Dosarul Revoluției: Iliescu nu a venit la proces. 3 persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor
Dosarul Revoluției: Iliescu nu a venit la proces. 3 persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor

La 30 de ani de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989, începe prima faza a procesului Revoluției. 5000 de oameni vor fi audiați pe durata judecății.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă