Budăi: Persoanele cu dizabilităţi nu vor mai fi purtate pe drumuri la comisii; dosarele de reevaluare se vor depune online

Marius Budai
Facebook/Marius Constantin Budai

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, duminică, la Iaşi, că persoanele cu dizabilităţi nu vor mai trebui să se deplaseze la comisiile de specialitate pentru reevaluarea dosarelor.

 

Ministrul a precizat că dosarele vor putea fi transmise prin intermediul unei platforme digitale care va fi dată în funcţiune la începutul anului viitor.

Într-o conferinţă de presă, Budăi a explicat că va fi creată o platformă online, care va fi interconectată inclusiv cu organizaţiile neguvernamentale ce se ocupă de persoanele cu dizabilităţi, cu Ministerul Muncii, cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Casa Naţională de Pensii şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă.

"Toate persoanele cu dizabilităţi din România vor avea o platformă online unde vor depune documentele. Nu vor mai fi obligate să se prezinte la comisii pentru a depune dosarele. Evaluarea se va face online. Vor fi invitaţi la comisie doar atunci când din documente nu este clar ceea ce e cu ei. (...) Din ianuarie va fi. Noi deja am preluat o parte din livrabilele de informatică, până la începutul lui decembrie suntem în probe, în decembrie trebuie să ne livreze finalul şi practic din ianuarie vrem să intrăm pe această platformă şi să închidem această chestiune privind purtarea unor oameni necăjiţi pe la comisii pentru că aşa trebuia", a afirmat ministrul Muncii.

Pentru aceasta, susţine ministrul Budăi, vor fi accesate fonduri prin PNRR.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ministrul Muncii a precizat că o parte din persoanele cu dizabilităţi deja nu merg personal la comisii pentru reevaluarea dosarelor.

"În 2019, când am avut onoarea să fiu pentru prima oară ministru, am dat un ordin ca persoanele cu amputaţie dublă să nu vină la comisie pentru reevaluare. Nu pentru încadrare. Pentru încadrarea în grad de handicap e prima prezentare, dar după aceea nu mai e nevoie să se prezinte la reevaluarea care trebuie făcută la interval de doi ani. Pe bună dreptate, spuneam noi în popor, că doar nu-i creşte un nou membru. Din păcate, în doi ani nu s-a continuat acest demers. Acum când m-am întors prima măsură pe care am luat-o a fost să scriu ordinul prin care şi persoanele cu o singură amputaţie să fie beneficiari. Şi experienţa COVID şi-a spus cuvântul şi am introdus şi oxigeno-dependenţii. Nu cred că e demn de noi ca stat să mai chemăm o persoană la comisie cu aparatul de oxigen după ea. În această idee facem această digitalizare. Tot ce va însemna reevaluare, tot ce va însemna evaluare chiar pentru încadrare, documentele se vor depune online. Această platformă va fi la dispoziţia persoanelor cu dizabilităţi şi a ONG-urilor pentru a putea colabora cu Ministerul Muncii şi cu Agenţia", a precizat ministrul Muncii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari

O sumă de aproximativ 1.882 miliarde de euro a fost cheltuită, în anul 2021, pentru plata pensiilor în ţările membre ale Uniunii Europene, sau 12,9% din Produsul Intern Brut al UE, conform datelor publicate marţi de Eurostat.

Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”
Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”

Prețurile mari au schimbat radical obiceiurile angajaților din România. Tot mai mulți merg la serviciu cu pachețelul de acasă.

Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând
Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând

Un angajat din trei este nemulțumit de favoritimele și diferențele salariale de la serviciu. Datele apar într-un studiu recent care arată percepția românilor despre locul de muncă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă