Ce s-a întâmplat după primul an al programului ”Roșia Românească”

×
Codul embed a fost copiat

Pentru că a fost un succes, programul ”Roșia Românească” are mari șanse să dea rod și anul acesta. În aceste condiții, fermierii își pregătesc deja răsadurile, ca să fie siguri că vor admiși.

Pe unii, banii primiți în anii trecuți de la stat i-au ajutat să-și extindă solariile.

Aurel Chifor din Bihor s-a înscris în programul de susținere a producției de tomate încă din primul an, așa că nici acum nu vrea să rateze subvențiile de la Ministerul Agriculturii.

Omul are două sere încălzite: "Banii ăștia-s bineveniți. Acuma de 3 ani suntem incluși în program și sunt foarte bineveniți, altfel, probabil că ar ieși roșiile la un preț mai mare, să zic. Oricum, depășim ăia 3000 de euro, ca și consum, cu lemn, cărbune, curent."

Pe Marcel Maxim, banii primiți de la stat l-au ajutat să își extindă solariile. Acum, are pregătite 6500 de răsaduri de roșii: "Dacă calculăm că avem undeva la 50.000 de lei cheltuieli cu încălzirea, e un ajutor binevenit. Pentru că, să scoți roșii în luna mai, n-ai cum, fără căldură."

Citește și
rosie
Programul "Roșia românească" continuă. Ajutoarele pe care le vor primi cultivatorii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În Gorj, anul trecut, 43 de fermieri au figurat în program și sunt mulți care se interesează din nou de el.

Alin Petrică, director Direcția Agricolă Gorj: ”În fiecare zi primim telefoane de la potențialii beneficiari. Suntem în luna ianuarie, luna în care oamenii își procura semințele profesionale pentru cultura de tomate și vor să știe în ce condiții va continua programul."

Laurențiu Mălăescu, fermier: "Am auzit că ar fi ceva schimbări. Undeva îi ajută pe marii producători care au hectare de solarii."

Octavian Dan, consultant agricol: "Acest program pentru fermieri s-a dovedit extrem de util, dovadă că, pe tarabe, în piețe, avem roșii românești. Nu cred că trebuie schimbat ceva la el. El ar trebui dublat de încă un program care să susțină înființarea de solarii încălzite."

Programul de susținere a producției de tomate a început să funcționeze din 2017. De atunci, numărul beneficiarilor a crescut constant, iar la finalul anului trecut ministerul Agriculturii a anunțat că, în total, s-au dat peste 15.000 de subvenții.

Fermierii care s-au înscris în program au primit un ajutor de 3.000 de euro pe an dacă au cultivat roii în solarii pe cel puțin 1000 de metri pătrați și au obținut o producție de cel puțin de 2 kg de tomate pe metrul pătrat.

Ministerul Agriculturii are în lucru proiectul de act normativ prin care va continua să acorde această subvenție.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Programul
Programul "Roşia românească", afectat de vremea capricioasă. Prețul unui kg de tomate

Programul "Roşia românească" a tot prins avânt, dar vremea capricioasă le-a dat peste cap planurile agricultorilor.

Programul
Programul "Roșia românească" continuă. Ajutoarele pe care le vor primi cultivatorii

Pentru că a fost un succes, programul "Roşia românească" va "rodi" şi anul acesta. Cultivatorii vor primi un ajutor de 3.000 de euro pe an de la Ministerul Agriculturii.

Cum arata rosia romaneasca perfecta si ce gust are. Creatia cercetatorilor de la Facultatea de Stiinte Agricole din Timisoara
Cum arata rosia romaneasca perfecta si ce gust are. Creatia cercetatorilor de la Facultatea de Stiinte Agricole din Timisoara

Daca tot incepe sezonul fructelor si legumelor, e bine sa stiti ca cercetatorii de la Facultatea de Stiinte Agricole din Timisoara se lauda ca au creat rosia romaneasca perfecta.

Unde e rosia romaneasca? Din 47.000 de hectare cultivate cu tomate, abia 10 % sunt soiuri romanesti
Unde e rosia romaneasca? Din 47.000 de hectare cultivate cu tomate, abia 10 % sunt soiuri romanesti

Cei care au asteptat sa se coaca rosiile romanesti, ca sa-si faca o salata savuroasa, au ajuns sa ofteze cu dezamagire: gustul tomatelor nu mai este cel de pe vremea bunicii.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.