Asociația Dăruiește Viața începe construcția unui spital modular COVID-19 la Spitalul Elias

×
Codul embed a fost copiat

Asociația Dăruiește Viață a anunțat că va începe construcția unui spital modular pentru pacienții cu COVID-19 din România.

 

Potrivit unui comunicat, spitalul modular va fi amplasat în curtea Spitalului Elias București, în baza acordului dat de conducerea acestuia, și va fi finalizat în patru săptămâni.

Dotarea și funcționarea acestei unități medicale vor fi asigurate de Spitalul Elias și Ministerului Sănătății.

Asociația Dăruiește Viață face apel la companii și la donatorii din țară și din străinătate pentru a se alătura proiectului.

Citește și
spital onco daruieste viata
Asociația „Dăruiește Viață” construiește al doilea spital. Cum poți ajuta
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Situația din sistemul medical românesc, modul de evoluție și de manifestare a bolii, precum și experiența altor state arată că România are nevoie să mărească urgent numărul de paturi, pentru a putea trata bolnavii de COVID-19.

Felul în care au procedat și alte țări, precum China, Spania, Franța, SUA, ne arată că ridicarea de spitale modulare poate să compenseze capacitățile reduse ale sistemului medical românesc. Soluția pe care o propune Dăruiește Viață este construcția unui spital modular, pentru care a dezvoltat deja planul împreună cu alți parteneri.

România are avantajul de a fi cu câteva săptămâni în urma celorlalte state, însă nu va evita vârful epidemiei pe care-l vedem în Italia și Spania. Atunci, mii de cazuri vor invada spitalele din România, deja supra-aglomerate și incapabile să-și protejeze pacienții din cauza infecțiilor și lipsei de aparatură medicală. Este esențial ca acest timp să fie folosit pentru a acționa în sensul în care au nevoie pacienții și medicii”, a declarat Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață, potrivit sursei citate.

Asociația a transmis o propunere în acest sens și Primului-Ministru, Ludovic Orban, în data de 25 martie 2020, în speranța că modelul va fi replicat și în Moldova și Transilvania.

Reprezentanții asociației spun că așteaptă răspunsul din partea Executivului și speră că acesta va fi pozitiv, având în vedere că pune la dispoziția statului român atât proiectul realizat de specialiști, cât și expertiza sa și o parte din materiale.

”Fiecare dintre noi poate contribui de acasă la ridicarea acestui spital care va găzdui aprox. 50 de paturi pentru cazurile grave. Dacă ești companie poți face o sponsorizare pe site-ul Dăruiește Viață, la secțiunea sponsorizare, iar ca persoană fizică poți dona prin SMS, cu mesajul IMPREUNA, la 8826 sau pe site-ul nostru. Ne va lua patru săptămâni să asamblăm construcția, timp în care și criza va ajunge cel mai probabil în momentul său de vârf. Este important să ne mobilizăm rapid și, sperăm noi, să avem mai multe astfel de spitale în țară pentru a-i salva pe cei mai vulnerabili.”, spune Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață.

Dăruiește Viață  a direcționat toate fondurile strânse începând cu 11 martie către susținerea spitalelor și a cadrelor medicale din țară.

Până în prezent, asociația a trimis echipamente de protecție și echipamente și aparatură medicală (inclusiv trei ventilatoare mecanice invazive) către 16 unități spitalicești din țară (Timișoara, Craiova, București, Petroșani, Brașov, Fălticeni).

Metodele prin care se poate dona către asociație

 

Pentru companii: contract de sponsorizare ce poate fi completat online – www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza

Pentru persoane fizice:

• SMS cu textul IMPREUNA la 8826 pentru o donație unică de 2 euro (doar pe teritoriul României)
• Cu cardul, online, pe site-ul asociației – www.daruiesteviata.ro/covid-19
• Făcându-și propria campanie de fundraising pe site-ul asociației – www.daruiesteviata.ro/campanii
• Prin transfer bancar, în conturile asociației
IBAN LEI: RO08 INGB 0000 9999 0317 5286, Banca: ING Bank, sucursalaBucurești
IBAN EURO: RO68 INGB 0000 9999 0471 5148, Banca: ING Bank, sucursalaBucurești, SWIFT: INGBROU

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Asociația Dăruiește Viață are nevoie de ajutor. Firmele pot redirecționa 20% din impozit
Asociația Dăruiește Viață are nevoie de ajutor. Firmele pot redirecționa 20% din impozit

Până la sfârșitul anului, firmele din România pot redirecționa 20% din impozitul pe profit sau pe venit către o cauză.

Asociația „Dăruiește Viață” construiește al doilea spital. Cum poți ajuta
Asociația „Dăruiește Viață” construiește al doilea spital. Cum poți ajuta

„Copilul dumneavoastră are cancer". Anual, 500 de părinți primeasc această veste și lungul drum spre vindecare îi găsește în secții de spital lipsite de condiții.

Peste 260.000 de români au trimis un SMS pentru a susține ridicarea primului Spital de oncologie pediatrică din România
Peste 260.000 de români au trimis un SMS pentru a susține ridicarea primului Spital de oncologie pediatrică din România

Stă în puterea noastră să facem bine. Și am dovedit-o. Până acum, peste 260.000 de români au trimis un SMS pentru a susține ridicarea primului Spital de oncologie pediatrică din România.

Cele nouă etaje ale spitalului „Marie Curie” pentru copii cu cancer, ridicate într-un singur an, din donații
Cele nouă etaje ale spitalului „Marie Curie” pentru copii cu cancer, ridicate într-un singur an, din donații

Un an, atât le-a luat voluntarilor de la Asociația „Dăruiește Viață" să ridice din donații cele nouă etaje ale spitalului pentru copii cu cancer.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă